Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oameni de seamă. Manuel de Falla, important compozitor spaniol

Compozitorul spaniol Manuel de Falla s-a născut pe 23 noiembrie 1876, la Cadiz.
A început studiul pianului la vârsta de nouă ani, apoi a învățat armonie și tehnica contrapunctului. La 15 ani, a devenit interesat de literatură și jurnalism și a fondat revistele "El Burlón" și "El Cascabel".
Familia sa s-a mutat  la Madrid, iar tânărul muzician, care se remarcase deja ca pianist, şi-a putut extinde cunoştinţele în domeniul teatrului muzical. Primele compoziţii în acest gen au fost tradiţionale zarzuele şi sainete spaniole.
În primii ani ai secolului al XX-lea, întâlnirea cu muzicologul şi compozitorul spaniol Felipe Pedrell a avut o puternică influenţă asupra sa. Pedrell pleda pentru întoarcerea compozitorilor compatrioţi la tradiţie, prin studiul marilor polifonişti şi al creaţiei folclorice, iar ideile sale au fost adoptate şi de Manuel de Falla.
În 1907, compozitorul s-a mutat la Paris, revenind în ţara natală în 1914, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. S-a mutat la Granada în 1920, rămânând acolo până în 1939. "El Polinario", o pensiune-tavernă unde Falla a ascultat muzică flamenco şi loc de întâlnire pentru personalităţile artistice din Granada, i-a oferit posibilitatea de a-şi însuşi limbajul şi particularităţile flamencoului chiar la rădăcinile sale. Pentru a promova renaşterea, păstrarea şi purificarea cântecelor Andaluziei, Falla a propus, alături de poetul Federico Garcia Lorca, înfiinţarea unui concurs de muzică populară numit "Concurso de Cante Jondo".
Și-a petrecut ultimele două decenii din viață lucrând la o compoziţie rămasă neterminată, "Atlantida". A încetat din viaţă pe 14 noiembrie 1946, la Alta Gracia, Argentina.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.