Oameni de seamă. Lucien Laurent, primul marcator al Mondialelor de fotbal
Jucătorul francez de fotbal Lucien Laurent s-a născut pe 10 decembrie 1907, la Saint-Maur-des-Fossés.
Între 1921 și 1923, a jucat pentru echipa semiprofesionistă Cercle Athlétique de Paris, înainte de a trece la Sochaux şi apoi la echipa fabricii Peugeot unde lucra.
La prima ediţie a Campionatul Mondial de fotbal, Uruguay - 1930, Laurent a scris istorie, marcând primul gol din istoria competiţiei, cu un şut din voleu, în minutul 19 al meciului cu Mexicul, pe 13 iulie 1930. Franța a câștigat acest prim meci cu 4-1, dar a fost apoi eliminată, iar Laurent, care avea statut de amator, nu a fost recompensat în niciun fel, fiindu-i achitată doar diurna.
Patru ani mai târziu, Laurent a ratat participarea la Mondiale, din cauza unei accidentări. Până la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a jucat la mai multe echipe franceze, printre care Mulhouse, Rennes, Strasbourg, Toulouse, CA Paris și Sochaux.
A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial și a fost capturat de germani în 1940, fiind prizonier de război timp de trei ani. După eliberare, a jucat la Besancon, de unde s-a retras în 1946. A jucat în total doar 10 partide pentru echipa națională a Franței, marcând două goluri, unul la Mondial, altul într-un amical cu Anglia. A mai rămas câțiva ani în fotbal, antrenând formaţia Besancon până în 1950, apoi și-a deschis o berărie, de care s-a ocupat până la pensie, în 1972.
Lucien Laurent a fost singurul jucător din echipa Franței de la prima ediție a Mondialelor care a supraviețuit pentru a-și vedea compatrioții campioni ai lumii, în 1998.
A încetat din viață pe 11 aprilie 2005, la Besançon.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.