Pumnul lui Şerban Huidu
* Un fotbalist de la Steaua a fost lovit cu pumnul pe terenul de joc de către un aşa-zis suporter coborât din tribună. Am văzut imaginile şi nu mai este nimic de spus. Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!
* Credeaţi că numai Mutu îşi poate gestiona corespunzător falangele în fotbalul românesc? Iar băiatu’ care a dat perversa ca la Ploieşti ar putea avea o carieră importantă în K1. Cum credeţi că şi-au făcut box-office alde Moartea din Carpaţi?
* Îi dau maximă dreptate realizatorului de televiziune Radu Banciu vizavi de cazul cu pumnul răzleţ de pe stadionul „Ilie Oană”: despre Şerban Huidu nu se mai vorbeşte deloc, în schimb panarama care l-a agresat pe George Galamaz este trimisă pe viaţă la închisoare de hămăitorii de pe micul ecran.
* România ar putea reveni la regat, Prinţul Charles fiind văzut viitorul monarh al lui Bercea Mondialu’, Simona Sensual şi al lui Carmen Harra. Iertată-mi fie nesimţirea, dar mezalianţa dintre Mioriţa şi Camilla nu-mi miroase a eficienţă…
* Sincer, n-am ştiut când este Halloween, dar am aflat coordonatele acestei mari sărbători a creştinătăţii luni seară, când evenimentul era consumat din plin. Nu m-a pătruns niciun fior şi n-am ştiut să traduc momentul decât printr-o schimonoseală uşor puerilă a adepţilor săi. Sunt unii care habar n-au când vin Sfintele Paşti, dar să nu te pună dracu’ să le dai peste nas cât priveşte Seara Sperietorilor.
* Mă întreb şi nu aştept răspuns: ăştia din politica autohtonă care o ard mai mult cu bostanul, au vreo tangenţă cu Halăuinu’?
* Am înţeles de ce alde Păcală de pe la noi serbează de Halloween. E vorba de Ziua Morţilor, iar ţara lui Bulă şi a Elenei Udrea nu ştiu dacă mai mişcă în vreun domeniu.
* BMW recheamă în service peste 32.000 de maşini X5, X6 şi Seria 7. Pentru o perioadă, maneliştii se vor da numai cu căruţa.
* Am lăsat la urmă varianta elitistă a invectivei „ţigancă împuţită”. Crin Antonescu, tipul acela care inventa Revoluţia Bunului Simţ, a făcut-o pe Rodica Culcer „pensionară nesimţită”. Nu i-o fi putut zice „ţigancă”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.