Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Henrieta Delavrancea (1897-1987)

Henrieta Delavrancea s-a născut pe 19 octombrie 1897, la București, fiind fiica scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea și sora pianistei Cella Delavrancea.

Alături de Horia Creangă, George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu a făcut parte din generația de arhitecți care a avut o contribuție importantă la formarea școlii de arhitectură modernă în România. A fost una dintre primele femei admise la Școala Superioară de Arhitectură din București, dar, din cauza suspendării cursurilor pe durata Primului Război Mondial, nu a fost şi prima femeie care a absolvit. În timpul Primului Război Mondial, a lucrat ca soră medicală, iar în 1924 și-a reluat studiile.

A proiectat prima ei casă, numită ”Casa Germană”, în 1921, înainte de a termina școala.

Cea mai reprezentativă pentru prima sa perioadă de activitate rămâne clădirea Prefecturii judeţului Caraş (actualmente, Primăria oraşului Oraviţa, 1927-1932), prima clădire publică de mare anvergură, realizată în colaborare cu Gheorghe Audisio, în urma câştigării primului concurs de arhitectură, în 1927.

A încetat din viață pe 26 martie 1987, la București.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.