Remember. Corneliu Revent (1937-2000)
Actorul de teatru și film Corneliu Revent s-a născut pe 23 decembrie 1937, la Izvorul Alb, judeţul Neamţ.
A urmat Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, apoi Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.
A jucat peste 130 de roluri în spectacole de teatru și a fost distribuit în peste 30 de filme, precum și în numeroase spectacole de televiziune. A condus Teatrul de Stat „Mihai Eminescu” din Botoșani și Teatrul de Stat din Ploiești.
A jucat 4-5 roluri pe an la Botoșani, printre care Leonida din ”Conu' Leonida față cu reacțiunea” și Ipingescu din ”O noapte furtunoasă” de Caragiale, care au constituit debutul său teatral, Grumio din ”Femeia îndărătnică” de Shakespeare, Henry Higgins din ”Pygmalion” de G.B. Shaw, Spirache din ”Titanic-vals” de Tudor Mușatescu, Ștefan Valeriu din ”Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian etc., care i-au adus aprecierea spectatorilor.
A încetat din viață pe 12 aprilie 2000, la Ploiești.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.