Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Emilio Salgari (1862-1911)

Scriitorul italian Emilio Salgari s-a născut pe  21 august 1862, la Verona. A rămas cunoscut pentru romanele al căror erou este prinţul Sandokan, „tigrul Malaeziei”. A scris circa 100 de romane, toate de aventuri.

Deși nu a vizitat niciodată Indiile, în 1884 a publicat primul roman din cele 11 ale ciclului „Pirații din Malaezia”, intitulat „Tigrii din Mompracem”, unde a descris cu o acuratețe aproape științifică aceste locuri, completate cu povești de dragoste și bătălii.

Eroul romanelor sale, Sandokan, este un prinț din Borneo care a jurat să se răzbune pe britanicii ce l-au deposedat de tron și i-au ucis familia, devenind pirat, sub numele „tigrul Malaeziei”, bucurându-se de fidelitatea necondiționată a unui echipaj format din portughezul loial Yanez, malaezieni și indigeni din Borneo.
Romanele lui Salgari au avut, de-a lungul timpului, peste 50 de adaptări cinematografice, însă cea mai cunoscută este miniseria din 1976, formată din șase parți, în care actorul indian Kabir Bedi a interpretat rolul lui Sandokan, producțiile bucurându-se de un succes imens.

A încetat din viață (s-a sinucis) pe 25 aprilie 1911, la Torino.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.