Remember. Zoe Dumitrescu-Buşulenga (1921-2006)
Zoe Dumitrescu-Buşulenga, cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog, s-a născut pe 20 august 1920, la Bucureşti.
A absolvit Şcoala Centrală din Bucureşti, a studiat muzica la Conservatorul „Pro-Arte” dar, îmbolnăvindu-se de tuberculoză, a renunţat la cariera muzicală, îmbrăţişând cariera de jurist a tatălui şi pe cea de filolog a mamei. S-a licenţiat, mai întâi, în Filologia engleză şi germană, apoi în Ştiinţe Juridice. În 1970 şi-a susţinut doctoratul cu teza ”Renaşterea - Umanismul - Dialogul artelor”. A străbătut toate treptele didactice de la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind şi şef al Catedrei de Literatură Comparată, în 1974.
A fost şi redactor la Editura pentru Literatură şi cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti, redactor şef al publicaţiilor academice „Revista de istorie şi teorie literară” şi „Synthesis”. A fost membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acesteia, director la ”Accademia di Romania” din Roma, membră a mai multor instituţii străine, Comitetul Executiv al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată, ”Académie Européenne des Sciences et des Art”, cu sediul la Paris, Academia ”Europaea”, cu sediul la Londra.
A încetat din viață pe 5 mai 2006, la București.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.