Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sinéad O'Connor (1966-2023). Artista care a pus Irlanda pe harta muzicii de cinci stele

Cântăreața, textiera și militanta civică irlandeză Sinéad O'Connor s-a născut pe 8 decembrie 1966, la Glenageary⁠.

Albumul său de debut, ”The Lion and the Cobra”, a fost lansat în 1987, poziționându-se în topurile internaționale. Al doilea album de studio, ”I Do Not Want What I Haven't Got” (1990), a primit recenzii strălucitoare la lansare și a devenit cel mai mare succes al ei, vânzându-se în peste șapte milioane de exemplare și aducându-i un Premiu Grammy.

Single-ul „Nothing Compares 2 U” (scris de Prince) a fost numărul 1 mondial în 1990. Artista a lansat zece albume de studio care au fost apreciate în Marea Britanie, Australia și Irlanda. Munca ei a inclus, de asemenea, cântece pentru filme, colaborări cu artiști și apariții la concerte de strângere de fonduri de caritate. 

”Rememberings”, cartea de memorii publicată în 2021, a fost un bestseller.

O'Connor a vorbit constant despre probleme legate de abuzul asupra copiilor, drepturile omului, rasism, religia organizată și drepturile femeilor. 

În 2020, clasamentul "100 Women of the Year" realizat de revista ”Time” a desemnat-o cea mai remarcabilă femeie a anului 1992.

A încetat din viață pe 26 iulie 2023, la Londra.

 (diferite surse)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.