Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pavel Bartoș și rolul vieții - ”tătic de fete”

Pavel și Ana Bartoș sunt căsătoriți de 22 de ani și formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbizul românesc. Au împreună trei fete, Eva, Rita și Sofia, și o căsnicie admirată de mulți. În timp ce actorul este mai tot timpul în lumina reflectoarelor, soția lui este o persoană discretă.

Prezentatorul emisiunii “Vocea României” se bucură de o familie numeroasă. Într-un interviu dat zilele trecute pentru un tabloid național, actorul a făcut dezvăluiri despre viața sa dincolo de lumina reflectoarelor, dar și despre relația cu fetele sale.

„Încerc să fiu cât mai mult alături de fetele mele, pentru că ele sunt echilibrul meu, liniștea mea, energia mea. Consider că odată cu timpul devii un tătic mai bun, pentru că ai un pic mai mult timp liber și devii și un pic mai înțelept și știi cât de importante sunt ele în viața ta. Au 11, 17 și 21 de ani. Sunt destul de mari, sunt foarte bine și sunt tare mândru de ele”, a declarat actorul, într-un recent interviu. Bartoș a ținut să precizeze că fiecare dintre cele trei fete a fost responsabilizată asupra ”pușculiței personale”. Astfel, ajunse la această vârstă, moștenitoarele Bartoș știu să își planifice bugetele.

”Nu li se cuvine nimic!”

”Ele sunt foarte responsabile. În primul rând, au fost învățate să aprecieze fiecare lucru. Nu li se cuvine nimic. Pentru tot ce li se întâmplă, trebuie să muncească, trebuie să dovedească faptul că li se cuvine și mă bucur că au crescut responsabile. Mă uit la cele mai mari cum își drămuiesc resursele, își fac bugetele, e foarte important. Când ne ducem în vacanțe, văd cum se organizează. Pe mine nu mă poate face decât fericit, pentru că apreciază fiecare lucru pe care îl obțin, mai ales acel lucru pentru care muncesc. Și mă bucur pentru asta”, a declarat Pavel Bartoș, pentru Cancan.

Într-un alt interviu, acum câteva luni, îndrăgitul actor a fost întrebat dacă vreuna dintre fiice îi calcă pe urme în ceea ce privește cariera în actorie sau televiziune: ”Poate cea mică. Ea pare să îmi calce pe urme. Cea mare este la Drept, cea mijlocie se orientează spre Arhitectură… Şi-au ales exact ceea ce vor face de-acum încolo. Acum a rămas fetița cea mică… Mă bucur că este talentată. Dar o să vedem ce se va mai întâmpla. Să fim sănătoși, că este foarte important”.
(articol realizat din surse online)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de macarie banu Sâmbătă, 2 August 2025 17:57 89.137.225.*** Link la comentariu

trei fete....un tatic bogat....sa va traiasca maxim!

postat de cine sa auda?! Duminică, 3 August 2025 08:31 89.137.225.*** Link la comentariu

sefa e tot sefa.....cu sau fara coronitza!....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.