Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Deschideţi, suntem noi, căscaţii!

* Ministrul Agriculturii îşi doreşte ca ţara noastră să exporte carne de oaie în Israel. Poa’ să fie şi de pui sau de porc că oricum noi, românii, ne pricepem s-o facem de oaie.

* Mai ales pe timp de criză se întâmplă să-ţi bată vecinul în uşă. Ba a rămas fără pâine, ba îţi cere nişte bani până la lichidare sau vrea borş or mălai. Ideea este să te uiţi la ceas înainte de a deschide: dacă e 3 noaptea, sigur sunt mascaţii. Undeva trebuie să nimerească şi ei, nu-i aşa? Ei sunt băieţi de treabă chiar şi când greşesc adresa. Rup fo’ două uşi şi trezesc întreaga scară de bloc, băgându-te în sperieţi, da’ nimic mai mult.

* Nu degeaba m-am luat de lucrătorii care aduc cu Zorro, numai că n-au cal. Recent au intrat peste o băbuţă în casă, având informaţii că acolo ar locui nişte cămătari. Ghinion. Da’ şi când vor pune mâna pe mafioţii acestei ţărişoare… Ah, or să vadă ei!

* România are cea mai căzută rată a obezităţii din Uniunea Europeană. Şi totuşi, încă scoatem din burtă creşteri economice şi inflaţii mititele.

* Dinu Patriciu anunţă că „Euro va muri cu siguranţă în perioada următoare”. Stai aşa, o fi cumpărat el brandul, mai ştii… Şi i-o zice „Euroiul de seară” sau „Mic.Euro”.

* Nea Nelu i-a zis prostănac, electoratul de la Dăbuleni îl consideră om cult. Naşpa combinaţie! Taman de prostănacul care locuieşte vizavi de Biblioteca Naţională trebuie să te fereşti în viaţă.

* Băse face previziuni à la Baba Vanga, dar ceva mai mişto: România anului 2030 va furniza mâncare pentru export, va fi un paradis turistic, dar va avea o populaţie îmbătrânită şi ceva mai mică: 16 milioane. Impresii: 1. România nu va mai rezista până în acel an, să fim serioşi!; 2. Carnea vie n-a fost niciodată în sinonimie cu hrana, chiar dacă tot despre dusul la gură vorbim; 3. Pentru paradisul ăla e nevoie de o autostradă care să lege Pleşcoi de Băicoi; 4. Ce înseamnă populaţie mai mică? Adică o să fim exact ca Boc?

* Ieri a fost Vinerea Neagră, o invenţie americană care presupune o zi în care preţurile se duc rău de tot la vale. Eu am cumpărat tot la caiet, deci n-am serbat-o nicicum.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.