Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

REMEMBER. Kofi Annan (1938-2018)

Politicianul ghanez Kofi Annan s-a născut pe 8 aprilie 1938, la Kumasi, Ghana. 
A studiat la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Kumasi şi a făcut studii de economie la Colegiul Macalester din SUA, dar și la Institutul universitar de înalte studii internaţionale din Geneva. 
Înainte de a fi ales secretar general al ONU, a fost subsecretar general pentru menţinerea păcii. Din această funcţie a contribuit în 1990 la repatrierea din Irak a peste 900 de angajaţi ai unor organizaţii şi companii internaţionale şi a altor cetăţeni non-irakieni. În perioada ianuarie 1997-decembrie 2006 a fost cel de-al şaptelea secretar general al ONU. 
Unul dintre obiectivele sale în calitate de secretar general al ONU a fost implementarea unui program amplu de reformă al Naţiunilor Unite prin care a încercat să revitalizeze organizaţia şi să facă sistemul ONU mai eficient.
A fost un susţinător constant al drepturilor omului, al statului de drept.  Pentru demersurile sale în slujba protecţiei drepturilor omului şi pentru revitalizarea ONU a primit, în 2001, Premiul Nobel pentru Pace.  În 2012 a fost publicată cartea sa de memorii ''Interventions: A Life in War and Peace''. 
A încetat din viață pe 18 august 2018, la Berna, Elveția.

P.V.O. (diferite surse)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.