Lupa Cadourilor
* De Ziua Naţională a României, vă urez să vă iubiţi corespunzător ţara, dar nu de faţă cu copiii! Iată ce a putut ieşi dintr-o Dacia… Dar dacă nu tăia Burebista viile? Poate eram nemţi acum.
* Intrăm de astăzi în aşa-zisa Lună a Cadourilor, iar anunţurile referitoare la preţurile mici iau o amploare enervantă. Dramatic este că realmente există consumatori pentru acest gen de informaţii. Încă o dată, pentru toată lumea: „scorurile” mici din vitrine sunt, de fapt, mari inginerii de marketing. Chestiune de lupă.
* Eram cât pe ce să spun că reclamele care promovează preţul, nu şi calitatea, se înmulţesc ca ciupercile după ploaie. Mi-am adus repede aminte că substantivul „ploaie” mai există doar la televizor, în filme.
* Îmi era dor de Marian Vanghelie, varianta 1.0, acel primar de sector care se încurca la conjugarea verbului „a fi” de ca şi cum i se ceruse caracterizarea Doamnei Chiajna în limba filipineză de la ţară. Ieri a redevenit analfabetul pe care îl îndrăgeşte o ţară întreagă: „Le plac sau nu le plac de mine, eu sunt vicepreşedintele PSD, ca să ne înţelegem în această privinţă!” Plăcerea fără acord a lui Marian este, iată, în strânsă legătură cu „ejacularea” din partid propovăduită de acelaşi personaj.
* La o sută de ani de la depistarea infracţiunii de vot „la două mâini”, s-a trezit şi madam Anastase să le dea la palmă neobrăzaţilor: „Deputaţii care vor mai vota aşa, ar putea să piardă la salariu.” Ştiţi de ce? Nu mai poate fata să numere ca lumea… Bine că n-a reuşit să intre în Parlament şi Partidul Caracatiţelor.
* Realitatea lui Ghiţă, intitulată până zilele trecute RTV, îşi va schimba numele în România TV. R-ul ăla le-a dat mult de furcă, putea să se transforme şi în ’R(a-ţi ai dracu’, aţi plecat la Elan) TV.
* Suedia se pregăteşte să interzică sexul cu animale. Slavă Domnului că, după ce această iniţiativă va fi dusă la bun sfârşit, mulsul vacii, altfel o activitate banală, nu va fi mai fi asociat vreunei perversiuni!
* Un tabloid de rând se minunează că decolteul cântăreţei Inna a întrecut progresul economic din România: „Ce i-au crescut sânii!” Da, pe seceta asta chiar e o performanţă! Cu ce i-o fi stropit?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.