Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Mihail Drumeș, unul dintre cei mai citiți scriitori din perioada interbelică

Remember. Mihail Drumeș, unul dintre cei mai citiți scriitori din perioada interbelică

Prozatorul și dramaturgul Mihail Drumeș, unul dintre cei mai citiți scriitori din perioada interbelică, s-a născut pe 26 noiembrie 1901, la Ohrid, Macedonia. Ulterior familia lui s-a stabilit în Oltenia.

A urmat cursurile primare la Balș, apoi la Colegiul Național ”Carol I” din Craiova. În 1928, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, lucrând în învățământul superior până în 1937.

A publicat încă de când era elev de liceu, în revista "Licurici", pe care a  condus-o în perioada 1914-1916. În anii 1922-1924, Teatrul Național din Craiova i-a înscris în repertoriu piesa ”Rămășagul”, care nu a văzut, însă, lumina rampei.

A debutat editorial în 1927, cu volumul de proză ”Capcana”, iar în 1929 a publicat ”Cazul Magheru”, cu care și-a câștigat popularitatea.

În 1936, a publicat celebrele romane ”Invitație la vals”, apărut în peste 35 de ediții, și ”Scrisoare de dragoste”. După zece ani, în 1946, a apărut prima ediție a romanului ”Elevul Dima dintr-a șaptea”.

Opera sa a cunoscut un mare număr de versiuni în diferite limbi.

A încetat din viață pe 27 februarie 1982, la București.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.