Remember. Egon Balas, matematician și economist de prestigiu

Egon Balas, matematician și economist de origine evreiască, s-a născut pe 7 iunie 1922, la Cluj.
După anexarea Ardealului de către Ungaria, i s-a interzis continuarea studiilor.
În 1944, a fost arestat și condamnat la 14 ani de închisoare, a fost eliberat după război și promovat în structurile diplomatice comuniste.
În 1948, a fost numit diplomat la Legația României din Londra. Între 1949-1952, a condus Direcția Economică din Ministerul Afacerilor Externe.
În 1959, a fost exclus de la Institutul de Cercetări Economice și interzis în cercurile academice. S-a reorientat spre matematică, primele articole științifice fiindu-i publicate în reviste de matematică și statistică începând cu 1960. Grigore Moisil l-a încurajat în această direcție, fiind interesat de aplicațiile matematicii în economie.
În 1967, a plecat în SUA, devenind profesor la Carnegie Mellon University.
În 1974, a formulat teoria Programării Disjunctive, care a revoluționat programarea în numere întregi.
În 1995 a primit Premiul "Von Neumann", iar în 2005 i-a fost acordată Medalia de Aur EURO - prima decernare a acestui premiu unui cercetător american.
A încetat din viață pe 18 martie 2019.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.