Oameni de seamă. Lucian Blaga, poetul metafizic

Lucian Blaga, eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat, s-a născut pe 9 mai 1895,  în satul Lancrăm, județul Alba.

Mut până la vârsta de 4 ani, Blaga a fost, însă, un sensibil receptor al impresiilor dinafară.

A urmat școala primară germană la Sebeș și Școalele Centrale Române greco-ortodoxe din Brașov, unde era profesor unchiul său, Iosif Blaga, doctor în filosofie și autorul primului tratat românesc de teoria dramei.

A urmat, apoi, cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914 – 1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în Filosofie, cu teza ”Kultur und Erkenntins” (”Cultură și cunoaștere”).

În perioada aceea, a descoperit şi mişcarea expresionistă, de unde a preluat mai mult ideile estetice decât formele.

A fost pasionat de astronomie, dar îi citea entuziasmat pe Goethe, Schiller, Alecsandri, Eminescu, Caragiale, Spinoza, Conta, Schopenhauer, Platon.

Îl interesa, de asemenea, darwinismul şi psihologia. Una dintre influenţele durabile a reprezentat-o Kant, în raport cu care și-a dezvoltat propriul sistem.

A debutat în ziarele arădene ”Tribuna”, cu poezia ”Pe țărm” (1910), și în ziarul ”Românul” (sub semnătura Ion Albu), cu studiul ”Reflecții asupra intuiției lui Bergson” (1914).

După liceu, a publicat în ”Gazeta Transilvaniei” şi ”Românul” eseuri precum: “Câte ceva despre filosofia lui Bergson”, “Mister”, “Criticism istoric”, “Eroism în gândire”, “Concepţia despre lume şi ştiinţa”.

În 1919 a apărut volumul “Poemele luminii”.

Apreciat de Vianu, Iorga şi Agârbiceanu, a cucerit de la bun început lumea literară. În 1921, după publicarea volumului “Paşii profetului” şi a piesei “Zamolxe”, a primit Premiul Academiei şi Premiul Universităţii din Cluj.

Creaţia lui Blaga s-a produs între cele două războaie mondiale, o epocă de criză a lumii care îşi va găsi reflexia într-o operă care depăşeşte cu mult biografia sa.

În 1926, a devenit funcţionar al Ministerului de Externe, fiind trimis ca ataşat de presă la legaţia română din Varşovia, apoi la Praga şi Berna. A fost consilier de legaţie la Viena.

Din 1938 a fost profesor de Filosofia culturii la Universitatea din Cluj.

A fost în  mod deosebit legat de revista ”Gândirea”, de care, însă, s-a rupt definitiv în 1942.

În 1956, a fost propus pentru Premiul Nobel, dar a obţinut cu câteva voturi mai puţin decât J.R. Jimenez,  poetul și eseistul spaniol laureat pentru Literatură în 1956.

Una dintre cele mai importante figuri ale culturii româneşti, Lucian Blaga s-a remarcat prin lirica vitalismului dionisiac, un sistem filosofic comparabil ca arhitectură cu cel al lui Hegel, piese de teatru impregnate de suflul expresionist şi o vocaţie intelectuală de excepţie.

A încetat din viață pe 6 mai 1961, la Cluj

(diferite surse)