REMEMBER. James Horner (1953-2015)

James Horner, compozitor american, orchestrator și dirijor de muzică de film, s-a născut pe 14 august 1953, la Los Angeles.
Este cunoscut pentru integrarea elementelor corale și electronice în multe dintre coloanele sale sonore, precum și pentru utilizarea frecventă a elementelor muzicii celtice.
A început studiul pianului la cinci ani, apoi a urmat cursurile de la Royal College of Music. Primul ciclu universitar l-a absolvit la Universitatea California de Sud, apoi a obţinut masteratul, iar doctoratul, la Universitatea din California.
A compus muzica pentru peste 100 de filme şi a câştigat numeroase premii, inclusiv două Premii Oscar, două Globuri de Aur, trei Premii Satellite şi trei Premii Saturn.
În formarea sa artistică a urmat moştenirea muzicală lăsată de John Williams şi Ennio Morricone.
Dintre coloanele sonore scrise de James Horner, amintim: „The Lady in Red”, „Star Trek II: Mânia lui Khan”, „48 Hrs.”, „Krull”, „Cocoon”, „Willow”, „Glory” şi „Jumanji”. Pentru „Aliens” a primit prima nominalizare la Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră (1987).
A încetat din viață pe 22 iunie 2015, la Los Padres National Forest, California.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.