Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La România – Uruguay au bătut jandarmii

* Clasa zero, aşa cum a fost botezat anul pregătitor de către mass-media, a devenit obligatorie. Ce înseamnă asta pentru părinţi? Mai multe flori şi atenţii corespunzătoare „pentru doamna”, mai multe fonduri strânse „pentru diverse activităţi”, încă două-trei serbări, în funcţie de apetitul cadrului didactic. Unde, evident, „se percepe” câte o sumă „modică”. Altfel, învăţământul românesc este gratuit.

* Miercuri seară, pe Arena Naţională, România a jucat fotbal cu naţionala Uruguayului. Deşi la ştiri s-a anunţat că n-a bătut nimeni, jandarmii şi badigarzii din tribune au toate motivele să se considere discriminaţi: ei chiar au dat cu toată puterea în nişte fraieri care cumpăraseră bilete pentru a fi martelaţi pe stadion. Au făcut scor cu ei, mama lor de purtători de fulare „tricolore”!

* Preţul legumelor se va dubla în această lună. Nu de alta, dar nu merge să mănânci un ou scump cu nişte roşii luate pe te miri ce. N-ar avea gust, iar nouă ne place cât mai piperat.

* Parlamentarii care sunt prinşi că votează la mai multe mâini se aleg cu o pedeapsă usturătoare: nu li se mai permite accesul, timp de o zi, la lucrările din cele două camere. Data viitoare vor fi obligaţi să vină cu părinţii tunşi în plen…

* Începând de ieri, taţii sunt obligaţi să-şi ia concediu de paternitate. Măcar o lună trebuie să fim alături de urmaş, să-l ştergem la poponeţ, să-i dăm biberonul, să intrăm pe forumurile de mămici. Oare în familia lui Elton John cine-şi ia primul concediu d-ăsta?

* Ministrul Administraţiei şi Internelor – nu Igaş, fostul, ci Berca, actualul – a declarat că „zăpada nu are culoare politică”. Ba are, nene ministrule! Mai ales când bei ceaiuri cu vitamina C. Pe verificate, parol!

* De câteva zile mă plictisesc unii pe Internet cu cea descoperire care, chipurile, ar ataca esenţa creştinismului: „Iisus nu a înviat!” Ruşinos este însă faptul că despre un subiect atât de delicat s-au trezit să scrie tocmai revistele de ţâţe goale. Ce-or fi mâncat alde Sânzi şi Tonciu zilele astea, niciun gaz intestinal, nimic?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.