Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Inconştienţă! Îşi usucă părul la motoarele avionului (VIDEO)

O femeie aflată în căutare de senzaţii tari a fost proiectată cu capul într-un zid din beton de aerul evacuat de motoarele unui avion care se pregătea să decoleze. Întâmplarea a fost filmată, iar clipul au ajuns pe YouTube. În imagini, femeia poate fi văzută cum se apucă de gardul aeroportului, poziţionându-se exact în spatele avionului care aşteaptă semnalul de decolare. Dar pe măsură ce motoarele măresc turaţia, cresc turbulenţele, care în cele din urmă o aruncă pe femeie în spate. Cu braţele în aer, ea încearcă să se ţină pe picioare, dar este aruncată cu capul într-un zid din beton. Femeia pare conştientă, dar nu se ştie cum a evoluat ulterior starea ei.

{youtube}LV28AL0k1kY{/youtube}

Accidentul a avut loc pe insula St. Martin din Caraibe, celebră pentru plajele sale cu nisip fin, dar şi pentru pista extrem de scurtă, de numai doi kilometri, a Aeroportului Internaţional "Princess Juliana". Avioanele care aterizează acolo sau cele care decolează trec atât de aproape de turiştii aflaţi pe plajă, încât, dacă ar miji ochii, aceştia ar putea citi ceasul de la mâna pilotului. Glumim, desigur, deşi autorităţilor aeroportuare nu le arde de glumă. Au amplasat o mulţime de indicatoare prin care îi atenţionează pe amatorii de plajă că turbulenţele provocate de avioane îi pot răni grav sau chiar fatal, dar nu puţini sunt cei care le ignoră.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.