Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bunicuţei nu-i mai place vara

* Victor Ponta face glumițe demne doar de granița Uniunii Europene, acolo unde ne și aflăm de altfel. De Ziua Franței, copilotul din fruntea Guvernului a spus că ar trebui să învețe și un pic de germană, că așa e la modă pe continent, dar că se mândrește cu franceza pe care o vorbește. Ce rost are să buchisească limba Angelei Merkel când o poate impresiona cu un atestat bine pus la punct? Diplomele se găsesc pe internet la prețuri acceptabile și nu sunt la fel de sofisticate ca doctoratele, ja, ja!
* Traian Băsescu se laudă că, dacă ar fi fost comandantul Titanicului, celebrul vas nu s-ar fi scufundat. Normal că nu s-ar fi întâmplat nenorocirea din 1912 dacă marinarul din Constanța ar fi fost la cârmă. Aisbergul ar fi fost răpus și turnat cu talent în paharele de whiskey.
* Ion Iliescu consideră că organizarea pe două zile a referendumului ar fi un lucru bun. „Este o perioadă nefericită, este toiul verii”, se justifică Nea Nelu care își dorește o prezență crescută la urne. Ehei, unde-s vremurile când Bunicuța ne băga două episoade din Dallas în duminica alegerilor și un Album Duminical de-i sărea basca doamnei Corina Chiriac... Ce emoții mă cuprind și acum: poporul se holba la televizoarele soft-color și mergea în proporție de 80 la sută să pună ștampila pe cine trebuie.
* Apropo, Nea Nelule, dar despre mineriade de ce n-ai mârâit nici măcar o vorbă, o mea culpa, ceva? Tocmai ce le-am comemorat și tot în toiul verii s-au petrecut. Și, da, ai dreptate, pe mai multe zile e mai bine. La fel au fost organizate și mineriadele, ca nu cumva panseluțele plantate cu ranga să se creadă crini imperiali sau floare-de-colț.
* Producătorul filmelor „Sunetul muzicii” și „Fălci” a plecat de tot dincolo ca să realizeze o peliculă și cu Dumnezeu. Știți că așa se spune despre cei care mor. La fel, poate, și cu pompierul de pe nu știu unde, găsit spânzurat în weekend. S-o fi dus să ude cu tulumba flora din Grădina Edenului. Revin însă la producătorul Richard Zanuck. Să le fie rușine celor care s-au gândit măcar o clipă că Alina Plugaru a jucat în „Fălci”!
* Un medic din Vaslui este acuzat de malpraxis de două ori într-o săptămână. Înseamnă că-n celelalte cinci zile chiulește de la serviciu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.