Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Voicu. Voicu cine votaţi?

* Deputatul Mădălin Voicu şi încă unul - nu i-am reţinut numele, mă durea capul - propun eliberarea precoce a pârnăiaşilor cu până la şase ani de detenţie. Gest electoral pur: ies ăia de la dos, iar familiile, copiii, neamurile şi prietenii vor da cu ştampila unde trebuie la alegerile din decembrie. Îmi este limpede că aici s-a ţintit, dar este adevărat că şi Bombonel ar fi o „victimă” colaterală. Revoltătoare nu este intenţia celor doi vânători de mandate, ci exprimarea. Din memorie transcriu. Era ceva de genul „infracţiunile mai puţin grave, precum corupţia, tâlhăria” bla-bla... Corupţia este o infracţiune mai puţin gravă? Sărut mâna, coane Medeline, dar bătaia pe care ţi-aş administra-o unde s-ar încadra?

* Acelaşi politician cu o armată de copii acasă, reprezentant de vază al etniei rome, ne mai dă un upercut: „Românii sunt laşi şi trădători, ceea ce ţiganii nu sunt.” Reiterez: pentru trăsnaia cu infractorii de mai sus, te-aş lua la întrebări ceva mai contondente. Deci nu ştiu dacă sunt laş, aşa cum mă consideri...
* Creierul de albină va ajuta la crearea roboţilor autonomi. Dacă s-ar fi folosit creier de muscă, ar fi ieşit nişte robo-parlamentari, dar cine ar fi avut nevoie de aşa ceva?
* Sorin Oprescu, primarul general al Bucureştilor, anunţă că fraierii cu venituri de peste 2.000 de lei vor plăti mai mult la căldură în iarna care vine. Trântorii (că sunt printre cei asistaţi social şi amărâţi pe bune, oameni cu boli greu de gestionat, înţeleg, dar în această masă sunt destui trişori) vor pune gheara pe cupoane ca să se încălzească moca, în vreme ce oamenii care au şi câte două joburi trebuie să-şi întoarcă buzunarele pe dos. Bravo, nenea Oprescu: cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, nu-i aşa? Are tot ce vrea Primăria Generală, adică taxe şi impozite la greu.
* Oamenii de ştiinţă americani vorbesc despre o stare generală de alertă, temându-se că în viitorul apropiat Pământul va fi lovit de o furtună solară masivă, având forţa a 100 de milioane de bombe cu hidrogen, putând să distrugă întreaga reţea de energie a planetei. Ce naiba să mai comentezi în faţa unui asemenea avertisment? Cui îi va mai păsa atunci că a plagiat Ponta sau că Diaconescu ar fi putut lua Oltchimul?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.