Mayaşii, bătuţi de Mayaya
* Sfârşitul Lumii a fost până la urmă o nouă ocazie de a ciocni un pahar, de a sta la poveşti, de a demonstra că ADN-ul românului care preferă şomajul decât să fie „asuprit” de patron este indestructibil. Am şi uitat că trebuia să ne înghită Apocalipsa, iar acum aştept cifrele oficiale: milioane de compatrioţi s-au uitat la Vocea României ca la urs. Concursul, câştigat de o domnişoară pe numele său Julie Mayaya, a bătut previziunile bătrânilor mayaşi. Adicătelea, se cântă bine şi după ce dispare planeta...
* Unul dintre proaspeţii parlamentari ai Galaţiului - se ştie el care - a tresărit miercuri seară când a auzit la ce se uită oamenii, şi anume la Vocea României. Antrenat de pe vremea lui Nea Nicu să-i ciripească pe ăia care ascultau Vocea Americii, individul a fost aproape să scrie iarăşi pagini întregi de istorie.
* Zilele trecute nevoia m-a obligat să zăbovesc timp de 60 de minute într-un oficiu poştal. Nu mai stătusem de la începutul anilor ’90 atât de mult într-o unitate a Poştei Române, aşadar uitasem cât de dificil este să lucrezi cu publicul într-o asemenea companie. Nu-ţi trebuie într-o zi decât 10-15 inşi care să vină cu probleme diverse şi să te acuze din start că nu vrei să le rezolvi problema, că ţi-ai şi aranjat un pat la arhetipalul spital 9. Mă rog, poate exagerez, n-am exerciţiul doamnelor de după ghişeu, dar cum poţi reacţiona la următoarea speţă? Exemplu: vine o bătrânică pusă pe harţă şi întreabă dacă poate achita „telefonul”. Este întrebată pe un ton domestic despre ce telefon este vorba, însă distinsa mamaie îi răspunde cu venin: „Cum adică ce fel de telefon? Matale de ce ai fost pusă acolo? Romtelecomu’, normal!” Angajata Poştei şi-a păstrat calmul - nu ştiu câte buze şi-a frânt până acum - şi i-a spus venerabilei scandalagioaice că factura Romtelecom nu poate fi achitată acolo. Nu cunosc motivul, nu mă interesează. Am reţinut în schimb garagaţa băbuţei: „Eh, nu se poate plăti, nu mai plătesc şi gata! Ce, eu stau după voi?” A bodogănit, a trântit uşa nervoasă după ea, or acesta a fost numai un exemplu. Spitalul 9 ziceam? Găneşti sau Socola direct, nene!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.