VIDEO / Performanţă pentru gălăţeanul Florin Ristei. FreeStay în Finala Eurovision
Explozie de tinereţe, energie, dezinvoltură şi talent pe scena primei semifinale a Eurovision România! FreeStay, adică proiectul de revenire a gălăţeanului Florin Ristei pe piaţa muzicală s-a calificat în Finala marii competiţii naţionale. Piesa "Criminal Mind" a reuşit să cucerească nu numai voturile publicului, dar şi juriul competiţiei naţionale. Performanţa este cu atât mai mare cu cât FreeStay a concurat cu artişti de talia Luminiţei Anghel şi a Nataliei Barbu.
Dacă prestaţia artistică a unora dintre concurenţi a lăsat de dorit, fie din cauza lipsei de experienţă, fie din cauza emoţiilor, Florin Ristei şi trupa lui s-au simţit pe scenă de parcă toată lumea era a lor. Şi au cântat impecabil, transmiţând mesajul piesei. "N-am mai avut aşa emoţii niciodată! Dar a fost mai bine decât ne aşteptam", ne-a mărturisit Florin a doua zi după succes.
„Ea este Dana, colega mea!”, a fredonat Oana Vlădescu, una dintre moderatoarele Eurovision, de îndată ce FreeStay a coborât de pe scenă şi şi-a făcut exploziv apariţia în Camera Verde. „A câştigat Eurovisionul în 2000 piesa aia!”, a intrat imediat în joc Florin Ristei. „Anul acesta, ne-am gândit, după 13 ani de Dana, e cazul să câştigăm cu altă piesă, nu?! Dacă votează cel puţin o Dana din ţară…”, a anticipat tânărul artist. Nu ştim câte Dane au votat, important este că FreeStay are drumul deschis către Malmö. Bravo Florine, fericitări FreeStay! Succes în finala din 9 martie!
{youtube}7stmxFS1W-8{/youtube}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.