Românu’, ca tot ONU
* Pricopie de la Educaţie anunţă că manualele digitale vor apărea pe piaţă în ianuarie 2014. E un anunţ groaznic pentru elevii care, astfel, nu vor mai putea desena mustăţi, tatuaje şi semne de operaţie pe eroii din cărţi. Aş avea totuşi o întrebare: manualele digitale vor avea Facebook şi Angry Birds?
* Pe asta n-o ştiaţi. Românii au cea mai mare încredere în armată, biserică, ONU şi în Guvern. Oameni buni, nu mă puneţi să repet căci mă dor buricele degetelor - ai noştri, alde nea Vasile şi tanti Olguţa (am ales numele la întâmplare, îmi plac cel mai mult) sunt cu ONU, frate. Ce-or înţelege ei prin ONU, deja mă depăşeşte, dar aş putea să-mi dau cu părerea. Pentru populaţia republicii, ONU ar putea fi:
1. Refuzul acela elegant care seamănă cu jumătate de ezitare şi restul negaţie: Oh, nu!
2. Poporul se mai uită şi la piese de teatru, nu e chiar aşa de incult. Şi, printre altele, a văzut şi piesa „ONU Leonida faţă cu reacţiunea”.
3. Dacă tot e religios din cale-afară, creştinul din spaţiul carpato-danubiano-Ponta are mare încredere în „ONU lui Dumnezeu”.
* Fostul iubit al Adrianei Bahmuţeanu o avertizează pe celebra gospodină că ar putea deveni o a doua Elodia după ce s-a întors la Silviu Prigoană. Ei, pe naiba! Şi dacă totuşi, Doamne fereşte, s-ar întâmpla o asemenea nenorocire, cred că primele urme de Bahmu găsite de procurori n-ar fi nicidecum pete de sânge, ci pete de ulei. N-o văd bine cu tigaia aia...
* Liderul PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a făcut câteva declaraţii îndrăzneţe la adresa băieţilor care vor numai cu băieţi. „Nu confundaţi fericirea cu funduleţul, femeia nu muşcă!”, a spus individul. Păi, poate chiar asta e o problemă, că femeia nu muşcă. Nu s-o fi gândit la această situaţie cu potenţial de fetiş?
* Or fericirea are de multe ori legătură cu ce zice Băişanu ăsta. Ia închipuiţi-vă o zi toridă de vară în care aţi simţit pur şi simplu un trăsnet la nivelul intestinelor, cu mulţi oameni în jur şi cu nici măcar o toaletă! Când ajungi acasă, transpirat tot, ba chiar deznădăjduit, şi rezolvi problema, nu poţi cuantifica o fericire mai mare. Parol!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.