Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Sky City": China construieşte cea mai înaltă clădire din lume

În China a început, luna trecută, construirea unei clădiri care urmează să depăşească în înălţime Burj Khalifa din Dubai, clădirea de 828 de metri care este în prezent cea mai înaltă din lume. Denumită „Sky City”, clădirea va avea 838 de metri şi va fi ridicată în oraşul Changsha, în centrul Chinei. Compania constructoare, "Board Group", a anunţat că intenţionează să termine lucrările în aprilie 2014, deci în doar zece luni. Burj Khalifa a fost ridicată în cinci ani. Potrivit site-ului de arhitectură motiancity.com, statul chinez are în prezent 470 de zgârie-nori finalizaţi şi 332 în construcţie (conform site-ului, zgârie-norii sunt clădirile mai înalte de 152 de metri). Sky City va costa 1,5 miliarde de dolari. Va avea 202 niveluri, un mall, o şcoală, un spital, birouri, o grădină pe acoperiş, un parc de distracţii, terenuri de sport, o fermă organică şi o „stradă pietonală” lungă de zece kilometri care uneşte primul etaj de cel de-al 170-lea.
Tehnica de contrucție este simplă, dar neconvenţională. 20.000 de muncitori realizează în fabrică mii de blocuri din oţel şi beton, cu o suprafaţă de 60 de metri pătraţi fiecare, timp de patru luni. Apoi, blocurile sunt transportate pe şantier, unde sunt ridicate şi folosite pentru a construi structura clădirii. Această etapă durează două luni, realizându-se trei niveluri pe zi. Alte patru luni sunt necesare pentru a termina interiorul clădirii. Până acum, compania a aplicat această metodă la construirea a peste 30 de clădiri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.