Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Codu’ Rutier faţă cu reacţiunea

* Noul Cod Rutier este asezonat, vorba unui coleg, cu multe amenzi, iar unele dintre ele, deşi ajustate în urma dezbaterii publice, rămân la o cotă impresionantă. Carevasăzică, încălcarea flagrantă a regulilor de circulaţie te poate lovi serios în buget, ba chiar îţi şi suspendă dreptul de a ţine covrigul în braţe. Dar se va aplica legea? Vai, ce întrebare destrăbălată!
* Sancţiunea maximă se duce până în suta de milioane de lei vechi, iar politicienii parcaţi cu spatele abia aşteptau să guiţe ceva. Elena Udrea, de pildă, consideră că noul Cod Rutier îi va jupui pe români „deoarece Ponta vrea să acopere un miliard de euro”. Brava, Lenuţo, dar cine-i obligă pe compatrioţi să-şi bată joc de Biblia Rutieră? Niciodată, în nicio ţară nu se va aplica legea decât cu bâta - în cazul de faţă amenzile drastice. Dar pun iarăşi o întrebare neserioasă: se va aplica legea?
* Rutiereala nu-i matematică, or asta ce înseamnă? Nefiind ştiinţă exactă, vom depinde şi noi de câţiva factori cu caschetă. Dacă forţezi galbenul semaforului sau dacă laşi în urmă trecerea de pietoni în momentul în care cetăţeanul mai avea trei-patru paşi până la bordură, rişti să fii luat drept contravenient. Latitudinea poliţistului şi longitudinea amenzii - iată geometria din care va trebui să ieşi basma curată. Să presupunem că legea va fi aplicată. Nu va exista niciun abuz? Ce naiv simpatic am devenit...
* De când a fost părăsită de Cocoş, Elena Udrea este tot mai enervantă. Am câteva motive şi le expun cu neruşinare:
1. Arată tot mai bine şi, nefiind la guvernare, şi-a pierdut din aroganţă. Cine şi-ar dori să vadă prin preajmă femeia-legumă?
2. Dacă arată bine, asta nu înseamnă că este şi abordabilă. Să-i luaţi voi poşete de mii de euro, mă!
3. Având mintea mai liberă (nu mai are acelaşi job), îşi permite luxul de a lua la rost mai toate subiectele. Şi le toacă, şi le toacă... Ho, nu te pricepi, madam, la coduri rutiere, maidanezi, nici măcar la subiectul Roşia Montană!
4. Există riscul ca distinsa să revină la guvernare. Îşi va cumpăra iarăşi poşete din banii mei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.