Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Operaţi-mă de "just in case"!

* Ziarele de monden prezintă exemplul lui Popescu Piedone, primarul de sector bucureştean. Obez prin definiţie (ce, n-am fost corect politic?), fostul lucrător al Agenţiei care ia Pieţele la Întors pentru Eradicarea Roşiilor Stricate şi a Castraveţilor Mucegăiţi şi-a făcut operaţie de micşorare de stomac. Adicătelea, acum s-ar putea balona şi în caz de îngurgitare a unui biscuit Eugenia. Însă, n-ar da bine să se laude cu prânzul. Dac-ar spune „mă doare stomacul, am halit o Eugenia”, cu siguranţă ar fi cercetat pentru canibalism feroce şi toată lumea ar căuta cu disperare telecomanda pentru a da pe „Profesioniştii”. Cunoscătorii ştiu de ce.
* Un medic din Petroşani a operat o femeie la piciorul sănătos. A, şi-a băgat nasul şi în membrul inferior afectat de o fractură, dar după ce-l începuse pe cel zdravăn. Putem spune că asistăm la un moment istoric: patentarea intervenţiei chirurgicale de tip „just in case”. Mai ştii, dacă se va lovi doamna...
* O publicaţie din Hexagon, France24, scrie că turcii ar fi lansat primul sex shop online islamic, situaţie puţin probabilă şi foarte deranjantă. Păi, de sex shop turcesc avem nevoie acum, când toate gospodinele de pe la noi îl devorează pe Suleyman Magnificul?
* Madam senator de Vaslui Doina Silistru, cea care dădea apă la şoareci nu-mai-ştiu-în-care-circumstanţe, este emitentă de păreri. Doar e parlamentar, ce electoratul dumisale... Şi zice distinsa anonimă că numai oamenii de ştiinţă îi pot linişti pe locuitorii din Pungeşti. Einstein s-ar băga, se aude, şi nici Blaise Pascal nu s-ar da în lături, dar mă tem că nu vor fi băgaţi în seamă de vasluieni. Păi, cum să le vorbească nişte entităţi care-s mai aproape de gazele de şist decât de lumea celor vii? E o evidentă situaţie de incompatibilitate.
* Naţionala de fotbal a României a picat cu Grecia în barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia. Iarăşi avem ce vorbi timp de o lună de zile, până la meciurile propriu-zise... Vom uita de taxe şi impozite, de gigacalorie... Deci, clar, e iarăşi mâna Guvernului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.