Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În cursa talentelor de la X Factor / Florin Ristei şi Eliza Bunu printre cele mai bune voci

Dintre sutele de voci, unele de-a dreptul extraordinare, altele veritabile antitalente, care s-au străduit să impresioneze juriul la X Factor, gălăţeanul Florin Ristei şi tecuceanca Eliza Bunu vor merge mai departe în marele concurs al Antenei 1. Florin Ristei face parte din echipa Deliei, iar Eliza Bunu formează o trupă cu braşoveanul Rareş Raicu şi îl are drept mentor artistic pe veninosul Cheloo.

„Ea este Dana, colega mea!”

Aşa i-a cântat Delia la videotelefon gălăţeanului Florin Ristei. Artista a ales piesa trupei „Amicii”, care l-a consacrat pe Florin Ristei, pentru a-i da vestea că din sutele de voci a fost ales pentru a intra în Bootcamp - cantonamentul de pregătire pentru spectacolele live ale X Factor.
Un telefon similar a primit şi Sorin Bumbaru, chipeşul gălăţean în faţa căruia Delia s-a topit ca o îngheţată la soare. Deşi l-a sorbit din priviri şi a promis că se va ocupa personal de el, după noua probă de talent oferită de gălăţean, Delia a trebuit să-l elimine din competiţie.
În vreme ce unii concurenţi plângeau şi părăseau X Factor, alţii, printre care şi Florin Ristei, stăteau ca pe frigare în aşteptarea verdictului. Ca să se „răcorească”, şi-au promis că se aruncă în piscină dacă merg mai departe în concurs. După ce i-a perpelit bine de tot, reproşându-le că n-au fost suficient de convingători, Delia i-a salvat anunţându-i că au trecut de primul hop! Prinsoarea trebuia respectată, aşa că Ristei a dat tonul bălăcelii generale şi s-a aruncat îmbrăcat în piscină!
În suc propriu a fiert până a dat în clocot şi tecuceanca Eliza Bunu, care formează o trupă cu braşoveanul Rareş Raicu, rapperul care l-a impresionat atât de mult pe Cheloo, încât i-a promis câteva „instrumentale”. Chiar dacă s-a calificat la X Factor individual, Eliza, studentă în Bucureşti şi „veterană” a concursului, fiind deja la a doua participare, a acceptat o prestaţie artistică în doi. După noua probă de talent, necruţătorul Cheloo a recunoscut că tecuceanca s-a descurcat mult mai bine, ba chiar că braşoveanul rapper o trage înapoi. Pentru că Eliza n-a vrut în ruptul capului să renunţe la el, Cheloo le-a dat vestea bună: merg mai departe în concurs.
Le ţinem pumnii lui Florin Ristei şi Elizei Bunu şi ne dorim să-i vedem în finală!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.