Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alo, 112, vrem „să ne râdem”!

Iertaţi-mi maniera prompterizată, dar altfel nu m-aş insinua... Secerăm toate bârfele pentru o informaţie importantă: în anul recent încheiat, la numărul unic de urgenţă 112 au fost înregistrate aproape 300.000 de telefoane false. Mă vindec de umor, îmi vine să-mi rup solzii, aşa ceva este posibil numai într-o ţară de mâna a treia. Recent promovată din eşalonul al patrulea. Cât de cretin să fii pentru a apela 112 la „caterincă”, noţiune pe care puberii o învaţă înainte de a şti cum trebuie să dea bună ziua. Am creierul în renovare, deci trebuie să sun pe bune la firma de menaj cerebelar: - Alo, ordonaţi-mi gândurile!
1. Tâmpiţelule (e mai bine să mă ajut de diminutive, pot fi mai dulce în exprimare), dacă suni la mişto la 112, adică pentru a te distra cu alţi agramaţi (agrămăţei e diminutiv plăsmuit), potenţezi maladia lui Petrică, mânca-te-ar lupul, sătura-s-ar cu un asemenea leş!
2. În timp ce tu îţi plimbi degeţelele pe tastatura telefonului, hlizindu-te ca un drăcuşor amputat de conştiinţă, un năpăstuit al sorţii încearcă din răsputeri să cheme ambulanţa. Sau pompierii. Viaţa lui şi a familiei sale depind de această blestemată combinaţie de numere, formulă care ţie, personajule demn de o condamnare la meditaţie, îţi stârneşte pofta smintită de a te distra. Maică-ta, mai ales la apusul existenţei, ar putea necesita în orice secundă o intervenţie de urgenţă. Da, e mama care nu te-a învăţat cum să saluţi, cocalarule, dar măcar o poţi aprecia că astfel nu ţi-a umplut RAM-ul de memorie cu tot felul de platitudini. Hai, „râde-te”! Folosind abrevieri de tip cibernetic, m-am teleportat pe tarlaua ta...
3. Ne minunăm că 300.000 de apeluri la 112 au fost idioţenii făcute de nişte minţi criminale. Procentajul e şi mai dezarmant: 70 la sută din telefoanele recepţionate au fost aşa-zise glume. Cum este posibil? Câtă vreme meseria celor din Parlament „este auto”, exclusiv auto, doar n-o să fac eu legea prin care orice cartelă telefonică dotată cu număr trebuie achiziţionată doar în prezenţa unui act de identitate. Cum să modifici legislaţia câtă vreme prin aceste cartele no-name se fac încă multe afaceri în România? „Alo, bă, eu sunt, treaba aia a rămas aşa, te-am pupat, da, mă, te sun de pe o cartelă d-aia...”

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.