Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Să ne trăiţi, florari!

* La mulţi ani tuturor vânzătorilor de flori! Ce s-ar face oamenii dacă n-ar exista această branşă? Măcar astăzi să nu existe nicio problemă, apoi vom reveni pe 1 şi 8 martie.
* Valeriu Zgonea, nene care dă cu cârca la Camera Deputaţilor (OK, ştiu, e ditamai preşedintele acestei garsoniere din Casa Poporului), îşi va reînnoi astăzi jurămintele cu soţia sa. În plan politic, atât Zgonea, cât şi ceilalţi băieţi veseli din PSD încearcă să rupă contractul prenupţial. De divorţat, o vor face, nu mai încape îndoiala, dar cum se vor descurca la partaj?
* Un senator din tabăra liberală, Cristian Bodea, critică dur formarea Uniunii Social Democrate pentru alegerile europarlamentare: „USD este o mârlănie pe faţă, ca şi plagiatul chinezilor cu Abibas.” Eu auzisem doar de Adibas, iar Abibas e deja plagiat la Adibas, e second-hand la mâna a doua, dacă-mi permiteţi formularea... USD, PMP - diverse abrevieri faţă în faţă cu acelaşi electorat prostit cu telecomanda în mână.
* Elena Udrea n-ar dori să discute pe marginea sărbătorii îndrăgostiţilor, cel puţin nu în acest an. Blonda de la Cotroceni a încercat o parabolă cu nu-ştiu-care spot publicitar la pasta de dinţi, însă consider că putea să aleagă următorul răspuns: da, domnule, aţi intuit corect, dar a fost puţin plecat la turci.
* Bizară spre paranoică sugestia vicepreşedintelui Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. Cum să închizi supermarketurile în weekend? Nu aşa sunt ajutaţi producătorii români - doar cine n-a mers niciodată la piaţă îşi poate face impresia că tarabagiii comercializează mere şi roşii autohtone. De Turcia, Grecia, Cipru aţi auzit? În pieţele româneşti, doar ţăranii sunt băştinaşi.
* Salariul minim în State a crescut cu 25 de procente. Şansa de a obţine viza de SUA a rămas la fel de proastă.
* ANI anunţă: un poliţist din Vama Siret nu poate justifica suma de 42.000 de euro. Păi, chiar aşa, atât de mică, domnule?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.