Arte marţiale pe muzică/ Gălăţeni, în semifinala „Românii au Talent”
* Printre sportivii Trupei Akikai Junior se află şi una dintre fiicele primarului municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Ţuchel
Pentru al patrulea an consecutiv, Galaţiul va fi reprezentat în semifinalele concursului „Românii au Talent” de la Pro Tv. Primii care au intrat în bătălia pentru marele premiu sunt samuraii din Trupa Akikai Junior din Tecuci (7 -12 ani). Aceştia au ţinut publicul şi juriul cu sufletul la gură cu mişcări de karate graţioase sau fulgerătoare, salturi acrobatice, momente de echilibru, dar şi de luptă corp la corp, totul perfect sincronizat cu fondul muzical antrenant. Vestea că au intrat în semifinală le-a fost dată, telefonic, chiar de unul dintre membrii juriului, Andi Moisescu.
Cine sunt micii samurai
Reamintim că la primul sezon al emisiunii „Românii au Talent”, Clubul Sportiv Akikai din Tecuci a uimit o ţară întreagă, ajungând până în marea finală a concursului. Akikai a luat naştere în 1987 şi înseamnă „Asociaţia Toamnei”, după anotimpul în care s-a născut fondatorul ei, sensei Vasile Iku Volanschi. Pentru că performanţa Akikai Junior este extraordinară, iată, potrivit publicaţiei Tecuceanul.ro, cine sunt sportivii antrenaţi de sensei Iku Volanschi, care au cucerit publicul şi juriul de la „Românii au Talent”: Luca Năstasă-Baraş, Andreea Şerban, Cătălin Lupoaie, Roxana Istrate, Bianca Nica, Alexandru Stoicescu, Cătălin Lazăr, Bianca Ţuchel, Melissa Iftenie, Mihai Macovei, Ştefan Stoicescu, Theodor Diaconu şi Eduard Costea.
Bianca Ţuchel este nimeni alta decât una dintre fiicele primarului municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Ţuchel. Le ţinem pumnii talentaţilor samurai, îi felicităm pe ei şi pe părinţii care îi îndrumă spre artele marţiale, şi le dorim succes în concurs.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.