Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ce a pregătit Primăria pentru 1 mai/ Distracţie şi concert Direcţia 5, în Parcul Rizer

Un recital al trupei Direcţia 5, concursuri cu premii, scenete, muzică pentru toate gusturile, inclusiv populară, un pic de magie, dansuri pentru cei mici şi pentru cei mari - acesta este meniul de distracţie pregătit de Primăria Galaţi de 1 Mai, în Parcul Rizer.
Spectacolul în aer liber „1 Mai… ca Dorel” va începe la ora 17.00 şi îl are ca protagonist pe Dorel, „muncitorul” român priceput la toate şi complet adaptabil la orice situaţie care presupune chiulul specializat sau lipsa de răspundere. Primii care vor urca pe scenă vor fi micii artişti din „Estrada Copiilor”, care vor încerca, până la 17.35, să-i încânte pe cei mici cu dansuri şi muzică. După un intermezzo în care vom afla că „Dorel sărbatoreşte... prin muncă”, vom avea parte, de la 17.45, de un concert de muzică populară autentică, oferit de cântăreţi şi dansatori din Odaia Manolache, Movileni şi Buciumeni. După atâta joc şi voie bună e timpul pentru sceneta „Sindicalistul”, cu trupa "Social Act Theatre", prima trupă de teatru independent din Galaţi. Apoi, un pic de antren cu două trupe de dans modern nu strică! De la 19.30, sunteţi invitaţi la un concurs tematic, după care meritaţi câteva momente de magie, asigurate de „Fun Fantastic”. Spectacolul de 1 Mai se va încheia cu recitalul formaţiei Direcţia 5, care va începe la ora 20.00.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.