Urbanism sălbatic (II)

Sau „Urbanism sălbatic” se întoarce, ca-n filmele cu cafteală, proaste. În episodul de ieri, momentul-pilot al poveştii, tratam diverse apucături ale cetăţeanului de la bloc, altul decât cel cu care ar trebui să împărţim aerul, intrusul şi al său şeptel. Bădăranului de la oraş nu trebuie să-i spui ţăran din cel puţin două motive: 1. te poate pocni cu spor (dispune de resurse nebănuite, indiferent de ora din zi şi din noapte) şi 2. ai jigni profund veşnicia, satul, ciripitul păsărelelor, codrii, prispa ca leagăn al copilăriei etc.   
Revin la situaţiile care ar putea oricând aduce în pragul nebuniei orice purtător de mansardă neuronală. Poate hazul de necaz ne mai poate salva (dacă aţi ratat primele două subpuncte, căutaţi-le în ediţia de luni a cotidianului):  
3. Posesorul de câine de apartament (i se mai spune şi câinele-debara) n-are niciodată nevoie de ceas deşteptător. Trage de el micuţa dihanie, înghesuită fiind de nevoile fiziologice, înainte de trilul grosolan al cocoşilor de balcon. Dacă soarta n-a ţinut cu tine şi locuieşti la parter, vecin cu trotuarul pe care se perindă gloata, cunoşti cu ochii închişi strigătul de luptă al vezicii patrupedului. Ochii închişi? Iertare pentru imprudenţă... Fetiţa, hai încoa’! Nu te duce în stradă, treci la mine, n-auzi? Hai, fă acolo! Stăpânul marchează teritoriul mai bine decât potaia din dotare sau îi trasează grosso modo sarcinile de uşurare. Fetiţa – pechinezul, nu vă gândiţi la prostii – îl bagă în seamă cu urechea bleagă, însă îşi ascultă şi instinctul, adică sfincterele şi, hop, umezeşte colţul blocului în care ai investit ca fraierul de dragul noţiunii de izolaţie termică. Şi este ora 7, dimineaţa, şi este polistirenul pe care ţi l-au lipit meşterii de perete, dar toxinele ăluia mic nu ţin cont de nimic. Ele, săracele, mai dau o tuşă de nesimţire într-un colţ de Uniune Europeană. Uniunea Europeană mică sau de la ţară, deşi, cu riscul de a mă repeta, mediul rural e o oază antiseptică în comparaţie cu metropola. Mă rog, ar mai fi de umblat pe acest cuvânt sofisticat, cosmopolit, mai ales la o anumită vocală, în penultima silabă... (obligatoriu va urma)