Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Comemorarea unei încarcerări

* Cum să-mi ofere consultanţă gratuită, în public şi chiar High-Definition, un fost puşcăriaş, acel nene care a măritat combinatul siderurgic pe trei surcele? Fi-ţi-ar morga aia de interesant care şi-a exilat frizerul în vacanţă, la bunici! La ieşirea de la zdup, acolo unde n-a fost reeducat (documentele pe baza cărora condamnatul a fost scos mai devreme sunt baliverne, compuneri de clasa a IV-a), Bombonel a afişat aroganţa din 2004. Am zărit ceva din ea, chiar dacă la o categorie mai mică (a pierdut măcar vreo zece kile)...  
* Bombonică ăsta le-a spus ziariştilor prezenţi la comemorarea încarcerării sale (încerc diverse metafore, mi-e greu să cred că a fost eliberat) că nu va mai vorbi pe de-a moaca, adicătelea vom merge la el ca la un guru, cu o geantă de lovele, pentru a-i confisca un interviu. Ce ne poate povesti savantul de renume social-democrat? Condiţiile din pârnaie, cum s-a pupat cu Tony Blair la vânzarea Sidexului, cu ce ne-ar mai putea agăţa curiozitatea?
* Vorba unor amici care nu iau de bun ce ni se serveşte la televizor – Adelu îşi pregăteşte grabnic plecarea din ţară, se teme pe bună dreptate că epopeea gratiilor cu pampoane roz nu s-a încheiat, aşa că mai uşor cu martirizarea celui care, dacă ar fi câştigat alegerile de acum zece ani, ar fi inventat softul care numără ouă. Soft pe care l-ar fi folosit toţi cetăţenii patriei. 
* Unul iese, altul intră, căci acestea sunt vremurile în România. Bunea-Stancu de la Brăila, arestat la domiciliu, se pregăteşte de-un arest preventiv din cauza unei idioţenii frecventate şi de primarul Bacăului, Stavarache. Ce a făcut Împăratul Roşu de după dig? Ar fi luat legătura telefonic cu o altă persoană implicată în dosar, deşi îi era interzis acest lucru. Poate că omul n-a ţinut să-şi sune complicele (habar n-am ce calitate are ăla în dosar), dar nu-i vina lui că n-a putut să-şi facă un cont de Facebook. Sau poate că l-a căutat pe GSM ca să-l întrebe cum va fi vremea şi dacă ştie scorul meciului dintre Olympique Lyon şi Astra Giurgiu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.