Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Glicemia salvează România

* Şaisprezece deputaţi au intrat în greva foamei. Vedeţi, ni se confirmă faptul că nu mai e nimic de furat în România.
* Motivul renunţării parţiale la ciolan a brânduşelor din Camera Deputaţilor mi se pare pueril: statul nu face nimic pentru românii plecaţi peste hotare. Iar aici vine paranteza - parlamentarii cu glicemia în vine reprezintă diaspora. Aşa, şi? Urneşte cumva cineva pentru fraierii rămaşi între graniţe? Fiţi, bă, serioşi, d-aia au plecat compatrioţii în străinătate...
* Adrian Sobaru, insul care pe timpul guvernării lui Boc a vrut să leviteze într-o aulă (m-a părăsit memoria şi nici nu contează unde s-a dat ăla cascador, în Parlament sau la Guvern), a intrat c-un hârb de Dacie în gardul Executivului. S-a certat cu jandarmii şi cu SPP-iştii şi a fost reţinut. N-am avut timp să-i parcurg argumentaţia, poate şi pentru că nu mai vreau să-i văd p-ăştia plângându-se că au şapte copii acasă şi că nu le dă ţara de mâncare. Sobarule, degeaba ţi-ai făcut veacul prin media, eşti vecin de palier cu toţi oamenii-păianjen care se urcă pe turla bisericii sau pe stâlpul de înaltă tensiune pentru că nu le dă Primăria apartament cu trei camere. Decomandate. Nici mie nu mi-a făcut cineva vreo pomană, aşa că lăsaţi naibii circul ăsta ieftin!
* Şeful lui Sobaru, Stelian Tănase, pe care-l credeam om de cultură (ce-o fi fost în căpăţâna mea?), s-a plâns în faţa politicienilor că taxa TV este ridicol de mică. Formularea îi aparţine, „ridicol de mică”. Pentru Stelică nu e ridicol să plăteşti ceva care îţi prisoseşte, nu i se pare aberant să bage în mâna în buzunarul meu şi să-şi vadă liniştit de treabă, el ştie că cei 4 lei pe care-i achit lunar pentru televiziunea bugetofagă nu sunt de ajuns. Stelică, nu-i problema noastră că o ai prea mică, ridicol de mică. Dă afară 80 la sută dintre angajaţi şi-o să vezi ce-o să-ţi crească, aproape că-l vei surprinde şi pe celebrul medic Ciomu...
* Prefectul Vasluiului se arată indignat că pe listele electorale din judeţul vecin figurează mulţi morţi. Remarcabil ar fi să existe şi vii printre numele alea. Sau poate că se referea la morţi de beţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.