Du-te, Ioana, du-te!
* Debutul Simonei în Singapore, uimitor, admit cu bucurie, l-a făcut pe-un amic să-mi atragă atenţia că m-am grăbit cu prognozele, că am jucat rolul prost al meteorologilor. Ştiţi poezia specialiştilor cu baghetă de lemn: spun mereu că vom avea o vară secetoasă, dar plouă de rupe, apoi că ne va fi dor de zăpadă, dar în realitate abia ne vedem de sub nămeţi. I-am răspuns, fără pic de invidie, că prefer să ajung în situaţia lui Eugen Barbu (a făcut istorie titlul său „M-ai învins, Rodioane!”), decât să fiu un exaltat, fără instrumente, care nu ştie decât „pe ei, pe mama lor”. Aşadar, calcă-mă-n picioare, Simona! Dacă s-ar putea fără tocurile alea cu care te duci la bairam, ţi-aş rămâne recunoscător...
* Mă oblig să uit de politică, cel puţin în campania electorală, însă nu pot trata cu indiferenţă momentele de maximă sensibilitate din branşă. De pildă, afirmaţia ministresei de la Finanţe m-a sedus şi abandonat, m-a copleşit, mi-a stors şi lentilele de contact de lacrimi. Ioana Petrescu, după numele său de fată mare şi tocilară, susţine că o aşteaptă un job în America de 100.000 de dolari, dar ea, nu şi nu, doreşte să rămână printre noi, să ridice România pe culmile... Culmile nu-ştiu-cui, dar cred că e de bine. Dacă Petreasca ar încasa o leafă de opt mii şi ceva de parai pe lună, înseamnă că eu, fără să mă fi anunţat cineva, sunt deja milionar în valută. Ioana, e păcat de tine, fată, du-te şi caută-ţi norocul peste Atlantic, îţi pierzi aiurea timpul cu d-alde românache! Ce naiba, noi suntem atât de fraieri că n-am înţeles de ce, în competenţa care te caracterizează, dădeai ochii peste cap ca păcănelele în celebrul filmuleţ de la Cotroceni. Ăla cu MTO. Du-te, Ioana, du-te!
* De câteva zile fac baie de stenograme. Iarăşi. Vedetele sunt acum Vio Hrebenciuc şi Dănuţ Şova. Îşi spun şi ei lucruri mari, ca-ntre băieţii cărora le-au mijit mustăţile, n-are rost să le mai toc şi eu. Mi-a plăcut, în schimb, comentariul Bunicuţei. Nu se dezminte nici la aproape 100 de ani: „Nu l-aş crede atât de naiv şi de neiniţiat pe Viorel Hrebenciuc să se angajeze cu asemenea chestii.” E un fel de bă, doar v-am zis că lucrurile grele nu se discută la telefon. Pe bune, Nea Nelule, n-ai cu cine, nişte repetenţi. Nu te merită ăştia, bre.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.