Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oamenii antipersonal

* Cea mai bună meserie din lume este aceea de preşedinte la Consiliul Judeţean Constanţa. Musai trebuie să te numeşti Nicuşor Constantinescu, altfel vraja se taie la burtă. Individul, urmărit de agenţii patogeni ai DNA-ului, poate îndeplini din nou funcţia de şef la instituţia de pe malul Mării Negre, dar i se interzice socializarea cu angajaţii Consiliului. Numai în pielea secretarei lui să nu fii...
* Oare slujbaşii de la DNA şi DIICOT vor avea vacanţă de sărbători? Pe bune, şi ăştia taie porcul? Da' când mai exact? Îl taie cu mascaţii sau cu lăutarii?

* Cunoaşteţi, sper, povestea câinelui-erou Max, abandonat de armata română după ce s-a aflat că suferă de nu-ştiu-care maladie. Dacă frecventaţi acest colţ de pagină, ştiţi că niciodată n-am adulat pisicuţele, că n-am făcut trafic cu poze în care vreun caniş neastâmpărat îi ascunde fesul stăpânului şi, mai mult decât atât, că am cerut întotdeauna strângerea maidanezilor de pe stradă. Iubirea de patrupede trebuie consumată în intimitate, nicidecum în agora, dar nu acesta e subiectul. Ideea e că, în adâncul sufletului meu de gheaţă (e părerea cucoanelor care ies cu făcăleţul ca să te sancţioneze, în caz că te iei de Rex şi Fetiţa), am fost cucerit de privirea inteligentă a bravului câine-lup lăsat să moară de generalii învingători în luptele din lanurile de porumb, ca să-l parafrazez pe scriitorul Răzvan Ioan Boanchiş. Abia aici găsesc oportună existenţa asociaţiilor de protejare a animăluţelor şi mă bucur că o doamnă l-a luat sub aripa sa. Indiferent cum se vor scuza camarazii de gamelă, nicio armată din lume nu-şi lasă răniţii să moară pe front - a abandona un câine expert (cinismul vieţii îmi şopteşte că a fost şi decorat) să agonizeze e o crimă... Bietul Max abia acum va înţelege că mai degrabă poţi avea încredere într-o mină antipersonal (aia chiar explodează atunci când e călcată pe coadă), decât în oameni.
* Fostul amant al Oanei Zăvoranu, Tudy şi cum i-o mai zice, îşi doreşte să ajungă în Corpul Diplomatic al României. Acest Tudy a devenit celebru în perioada în care s-a filmat cu mâna în zona originară. Carevasăzică, are experienţă în lucrul pe Corp.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.