Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Arafat-Frumos din lacrimă

* Mai lăsaţi-mă cu cel Arafat, nu-l mai spălaţi folosindu-vă de intenţia acestuia, altfel lăudabilă, de a fi fondat un serviciu rapid de ambulanţă! Şi-a primit laudele la timpul cuvenit, a şi încasat destui bani de pe urma acestui aşa-zis patent... Din nefericire, conceptul de intervenţie în regim de urgenţă e puţin defazat la români, e cu câteva pagini de dicţionar în urmă. Când ai două situaţii majore nerezolvate în decursul a opt luni de zile, lasă-mă să-ţi bat obrazul, atât, nu să-ţi cer demisia!

* Susţinătorii săi de pe Facebook, deşi cred că putem vorbi chiar despre o echipă de propagandă (nu-i chiar atât de inocent domnul Raed), ne reamintesc momentele din 2012, atunci când oamenii ieşeau în stradă pentru a-l susţine, într-un conflict cu Traian Băsescu. De fapt, poporul se pârpolea la foc mic, abia aştepta o scânteie ca să defuleze - ar fi izbucnit din orice, şi nu iau în calcul strategia armatei antibăsiste, ci numai realităţile social-economice din acest ungher de Europă. La fel cum vocile pro-Pleşu, în urma campaniei denigratoare a Antenei 3, fuseseră ademenite în stradă de un anumit partid politic (pe bune, nu vă daţi lezaţi, aşa a fost). Românii nu ştiu cum se scrie corect numele preşedintelui ales pe 16 noiembrie, darămite ce înseamnă Arafat şi la ce foloseşte el. Aşadar, Arafat n-a făcut duş cu lacrimile urmaşilor lui Decebal şi Traian.

* România nu se va face bine. Niciodată! Sau ar mai avea o şansă în momentul în care va încerca să copieze vestul, în eventualitatea în care o asemenea preocupare i-ar zgudui axiologia. Ca să fiu explicit - bă, o să contăm abia din momentul în care nu vom mai traversa ca maidanezii pe roşu (deşi, am văzut, unii aşteaptă verdele, le şopteşte instinctul că altfel le va mirosi a radiator spart). Reformulez - ne vom înzdrăveni atunci când, văzând un viţel că trece pe culoarea stopului, vom sări să-l luăm la rost, să-l dăm pe mâna Poliţiei. Unde bat? Suntem campionii glumelor proaste, şi din cauza noastră, a celor care sună de-a-n boulea la 112, punând de multe ori medicii în dificultate. E foarte posibil ca apelul de acum câteva zile, de la Constanţa, să nu fi fost luat în serios din prima...

Citeşte şi: Norocul tetraplegic al României

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.