Cultură şi flagelare
* Te întrebi ce face statul pentru tine? E pierdere de timp, gândeşte-te mai întâi dacă nu cumva conducătorii au consumat în prealabil lapte dulce cu pepeni.
* Ieri a reînceput treaba pentru senatori şi deputaţi. Secretarele din teritoriu suferă, a trecut prea repede perioada sărbătorilor de iarnă. Luna februarie nu iartă pe nimeni. Nici măcar pe îndrăgostiţi.
* Dan Adamescu, patronul clubului de fotbal Oţelul, s-a întâlnit ieri cu o condamnare de patru ani şi patru luni cu executare în dosarul insolvenţelor cusute cu aţă albă. Decizia nu e definitivă, iar în momentul în care va fi, miliardarul fără chip va intra la zdup, va mâzgăli cu stânga o carte de compuneri şi se va elibera după numai şapte-opt luni de stat cu pielea în saramură. Aşadar, nu-i chiar o tragedie să fii corupt...
* Nu ştiam ce înseamnă să fii miliardar fără chip. Acum, se pare, nu-i niciun chip ca Adamescu să scape de pârnaie. În prostia-mi proverbială, credeam că lipsa chipului presupune vărsat de vânt, furuncule, bube dulci.
* George Copos, un alt nene priponit, e gata să le spună pa şi pusi colegilor de celulă. Zice-se că o va face până de Valentine’s Day, ceea ce nu-i tocmai o veste bună. Omul are peste 60 de ani, deci se înscrie din prima în categoria deţinuţilor care săvârşesc numai un sfert din pedeapsă, a rupt douăzeci şi patru de pixuri pentru a umple o carte şi deja îşi face bagajele. Dacă vă întrebaţi de ce domnul Andrei Pleşu n-a mai scos nicio operă în ultima vreme, răspunsul e simplu: păi, e liber ca pasărea cerului.
* În România, cultura se face numai în condiţii vitrege, autorul având nevoie de reprize de flagelare pentru a concubina cu inspiraţia. Eşti aproape de o condamnare definitivă? Ai toate şansele de a intra în istoria literaturii.
* Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, avertizează că ţara noastră riscă excluderea din NATO. Dacă destinul ne e deja pecetluit, ştim ce vom face şi cu scutul de la Deveselu - direct la centrul de colectare a fierului vechi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.