Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Scârţarul Bombonel

Adelu’ Bombonelu’, băiat de băiat şi fost prim-ministru, mâzgăleşte pe blog, iar presa ia de bune panseurile sale, vorba aia, citează un mare demnitar al României post-decembriste. Bombo mimează indignarea, scriind despre procesul de manelizare al ţării: „Modalitatea de a fi popular în comunicare a ajuns să însemne să te adresezi complice telespectatorilor sau unor interlocutori imaginari, mângâindu-i amical pe creştet sau certându-i cu formula bă. Formulă care înlocuieşte, tot mai des, variantele dumneavoastră, domnule, stimate coleg, prietene, excelenţă.” Apendicele doamnei Dana vine şi cu exemple, stupide, dar asta voi dezvolta ulterior: „Din păcate, cancanurile, derizoriul creează o presiune care se va regăsi în disputele electorale viitoare. Emisiunile de tip Vacanţa Mare şi Las Fierbinţi reprezintă o formă de drog administrat zilnic şi care generează dependenţă. Ce pot învăţa cei tineri din aceste emisiuni?” Aşadar, să disecăm cadavrul textual semnat de nepotul Tamarei:
1. Tot scârţar ai rămas, Adelule, nici acum nu ţi-ai luat domeniu în punct ro! Mergi pe Wordpress, adică îţi place mocangeala, profesionistule. 
2. Las Fierbinţi nu manelizează, baroane, ci satirizează maneaua, mai ales pe cea din politica inventată de matale şi dusă mai departe de epigonii lu’ matale. Dacă n-ai înţeles mesajul Las Fierbinţi, nu eşti obligat să te forţezi, dar nu mai oferi exemple idioate!
3. Vacanţa Mare nu mai există, desuetule! Nu mai era pe TV nici înainte de a merge matale into the bulău. Puteai să-l pomeneşti pe Măruţă, Wordpress-arule...
4. Aia cu bă, în loc de domnule e corectă, aici chiar ai dreptate. Din păcate, nu ştim să ne mai respectăm aşa cum se întâmpla cândva. De pildă, pe la începutul anilor 2000, dumneavoastră nu-i vorbeaţi cu băi sau cu animalule ex-premierului britanic Tony Blair. Îl abordaţi elegant, ceva de genul excelenţă, mărităm şi noi combinatul de la Galaţi cu un indian bogat? Frumos, nici nu se putea ca omul să nu reacţioneze pozitiv. Ce nuntă a mai ieşit, ce comisioane! 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.