Acordeon şi garaje

* UE, vrăjeală, abureli, bănci mondiale şi comisii la fel de planetare, Schengen şi Igen, ambasade, întrevederi şi tot felul de lucruri cu moţ, neapărat greu mirositoare. Zilnic ni se vântură tot felul de termeni, stăm ca vitele şi încercăm să decantăm romgleza din sofismele politicienilor. În toiul acestei salate zilnice, acum vreo două nopţi mi-a cântat unul cu acordeonul la câţiva paşi de bloc. Iniţial am crezut că visez, că se întâmplă s-o ard tradiţional prin norişori... Aiurea, un ditamai suedezul prins de soare în afara şezlongului chinuia clapele instrumentului, dar marele supliciu venea din fundul gâtlejului: romanţa derbedeul romantic de mi se înverzea igrasia în dormitor. Era ceva pe bază de valoare, de fata şi băiatul lui, habar n-am ce hram poartă bietele odrasle, şi de maşini străine. Îmi aduceam aminte, printre acordurile vesele şi triste, că Poliţia Locală a început să dea iama prin cartiere, să-şi facă bugetul de amenzi şi să avem linişte noi, cetăţenii, vorba Bibanului în B.D.-uri. Aşadar, dragi braţe ale legii, există în continuare cartierul Dunărea şi e foarte nostim. Încercaţi-l, nu veţi fi dezamăgiţi!

* Acelaşi cartier simpatic se zguduie de o săptămână din cauza epocii Durbacă. Pică o nouă redută de garaje europene, cele mai blestemate construcţii urbane, maladie evadată din laboratoarele Oraşului Roşu imediat după turbulenţele din 1989. E forfotă mare în cartierul meu, maşinile de şantier taie, rup şi bocănesc de mama focului - e praful de pe lume, miroase a civilizaţie cu de toate, ies murăturile la iveală, cutiile de table şi şah şi-au pierdut ca prin minune acoperişul. Maşini nu prea sălăşluiau în aceste garaje din simplul motiv că gălăţeanul de rând nu şi-a ridicat coşmelia pentru protejarea autovehiculului. Cine încă posedă o asemenea magherniţă ştie că acolo poate face grătare, stă la umbră şi ascultă radio, compune şpriţuri de poveste, eventual atentează la senzualitatea vreunei dudui neatâmpărate. Deh, viaţa e grea, iar variantele de evadare din cotidian sunt atât de puţine... Şi te-ai dus, dulce garaj, şi-a rămas sub cerul liber iubirea noastră, floare (de vin) albastră...