CONCURS pentru studenţii la medicină. IATĂ despre ce este vorba şi care sunt PREMIILE
Studenţii medicinişti pot înscrie idei de tratamente non-invazive mai puţin popularizate pentru suferinţele coloanei vertebrale, în cadrul unui concurs derulat de o clinică privată. "Cele mai bune trei idei de metode de tratament vor fi răsplătite cu premii în valoare de 1.000 de lei, 2.000 de lei şi, respectiv, 3.000 de lei", potrivit organizatorilor concursului, Bio Ortoclinic din Bucureşti, a relatat mediafax.ro.
Metoda de tratament propusă trebuie să fie non-invazivă, fie că este vorba de fizio-kinetoterapie, de medicină tradiţională sau de alte metode inovative.
Studenţii sau echipele de studenţi pot participa printr-un proiect propriu, având ca punct de plecare noutăţi din literatura internaţională, la adresa temei, proiecte ce vor conţine idei inovative privind posibilitatea de contribuţie la dezvoltarea şi popularizarea acestor metode, adaptarea lor la specificul local, posibilităţi de implementare la nivel local prin politici de sănătate publică, eventual propuneri de teme de cercetare.
Concurenţii trebuie să-şi posteze ideea, până pe 31 iulie, pe pagina de Facebook "Bio Ortoclinic Oficial", în cadrul unui material care să o descrie cât mai clar, şi să o promoveze încercând să atragă cât mai multe "Like"-uri în mod corect. Cele mai populare cinci - zece idei (numărul e şi în funcţie de nivelul de participare) vor fi desemnate, pe 3 august, să intre în finala concursului, urmând să fie jurizate de managerul clinicii organizatoare, de câte un reprezentant al Societăţii Studenţeşti de Chirurgie din Romania (SSCR) şi Societăţii Studenţior în Medicină din Bucureşti (SSMB).
Desemnarea câştigătorilor va avea loc pe data de 5 august, iar premierea lor pe 10 august.
Sursa foto: studenti.it





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.