Astronomii din Galaţi au DESCOPERIT trei stele variabile (FOTO)
Specialiştii de la Observatorul Astronomic din Galaţi au făcut o nouă descoperire de mare importanţă, după ce, în perioada octombrie 2014 - iulie 2015, au realizat o serie de observaţii astronomice. În urma analizei datelor obţinute, au fost descoperite trei stele variabile, din constelaţiile Cassiopeia şi Cefeu, care au primit numele de Galaţi V3, Galaţi V4 şi Galaţi V5.
Specialiştii spun că „Galaţi V3” are o variaţie a strălucirii de ordinul orelor. „Galaţi V4” şi „Galaţi V5” sunt numite "binare în contact", adică orbitează în jurul centrului comun de masă. Aceste stele se deformează reciproc şi, în acelaşi timp, se eclipsează reciproc, ceea ce face să existe o combinaţie a strălucirii sistemului binar.
Descoperirea a fost realizată de Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic, Vlad Tudor, doctorand în astrofizică la Universitatea „Curtin” din Australia, şi Alex Dumitriu, membru în consiliul de administraţie la Societatea Astronomică „Glasgow”.
Datele despre cele trei stele variabile au fost raportate Asociaţiei Americane a Observatorilor de Stele Variabile, care a confirmat descoperirea acestora.
O altă descoperire de stele variabile a avut loc la Galaţi în anul 2013, stelele fiind denumite Galaţi V1 şi Galaţi V2.
{gallery}descstelerp2{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.