Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ora de iarnă, ora României

* La noapte vom trece la ora de iarnă, adică ora 4 va deveni ora 3. Se va bucura mult domnul Mihalache de la cancelaria lui Klaus Iohannis. Şi Crin Antonescu. Şi eu, ce, n-am voie să dorm mai mult dacă nu sunt în politică?
* Mereu, când se pomeneşte schimbarea de oră, se face precizarea că mersul trenurilor nu va fi dat peste cap. Asta, deşi în România călătoria cu vagoanele CFR a devenit arhaică, desuetă. Cefele late care se dau pe stradă cu bolizi de neam prost au tot dreptul să se considere discriminaţi...
* Ora de iarnă este ora României – zilele trecute, FMI-ul a confirmat că deţinem economia lui Moş Crăciun, sănătatea, educaţia, agricultura şi celelalte mofturi nu se situează mai departe de acest punct, se minte de îngheaţă apele, suntem o naţiune de înfriguraţi mental. A nu se înţelege că nu sunt patriot, bre, căci sunt la curent cu legislaţia şi n-am chef de pârnaie. Nu de alta, dar nu prea ştiu să scriu atâta amar de maculatură ca să scap după numai şase luni de bulău. Eh, nu oricine poate intra în istoria literaturii.
* Ieri dimineaţă, am zărit-o pe Elena Udrea înconjurată de o armată de jurnalişti. Era prin curtea DNA-ului, făcea declaraţii în direct şi a scăpat ditamai cacofonia – „ca coruptă”. Mare brânză, n-are rost să dai importanţă oricărei banalităţi. Stresată probabil de kilometrii parcurşi de la prima încătuşare, Lenuţa a scăpat un porumbel cu detentă de Concorde: „Dar numai Elena Udrea e coruptă în ţara asta? Numai ea există?” Vai, ciripim, ciripim?
* Se apropie sărbătoarea de Halloween, ne dorim să fim mai buni, doar d-aia întâmpinăm serbările neamului. Capetele de bostan sunt la locul lor, vor vota şi în 2016, decorul este asigurat de străzile parcă importate din Siria, mizeria, maidanezii, cerşetorii, totul a fost pregătit din timp ca să nu ne facem de râs. Uitasem de condiţiile precare din spitalele româneşti, doar acest erou colectiv ne poate ajuta să nu bifăm prea multe Halloween-uri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.