Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţeanca Mădălina Căuş, gravidă pe scenă

Gălăţeanca Mădălina Căuş, solistă la Năvodari, a reuşit din nou să facă spectacol pe scena X Factor, la Antena 1. Faţă de audiţiile concursului, viaţa ei s-a schimbat, după cum avea să mărturisească: "S-a întâmplat un fapt major: am aflat că sunt însărcinată. Dacă trec mai departe, o să fiu prima concurentă graviduţă. Sunt în patru luni şi puţin. Deocamdată, fizic nu am nicio problemă", a mărturisit artista.

Pentru a rămâne mai departe în concurs şi pentru a ajunge în galele live, Mădălina trebuia să-l învingă la duel pe Florin Răduţă, adversarul ei în echipa lui Ştefan Bănică. Gălăţeanca a ales o piesă antrenantă, dificilă, care îi impunea să şi danseze. Iar ea s-a descurcat de minune! „Bravo, Mădălina! Te apreciez pentru faptul că ai venit cu o altă faţă artistică. Din audiţii, am văzut practic trei Mădăline şi asta e foarte important! Vreau să o aplaudaţi pe Mădălina!”, a cerut Ştefan Bănică publicului.

Chiar dacă Bănică l-a ales pentru a merge în gale pe adversarul Mădălinei, noi suntem de aceeaşi părere cu artista: merita să rămână în concurs. „Sper că ultima impresie pe care am lăsat-o să fi fost pe măsura aşteptărilor. Vă mulţumesc pentru încurajări, mesaje, susţinere şi cuvintele frumoase! Aceasta a fost adevărata Mădălina Căuş", a mărturisit artista, într-o postare pe Facebook.

Chiar dacă a părăsit concursul, suntem siguri că vom mai auzi de ea. Succes Mădălina!

Sursa foto: Antena 1

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.