Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Piei, cutumă!

* Aşadar, domnul acela înalt, sibianul, chibzuitul (de aici şi lipsa de apetit când vine şedinţa de oratorie), nu se are pe bune cu Antenele. A spus-o după ce a constatat o extorsiune a unui degajament pe pagina de Facebook... Cineva îi intrase în poiată şi l-a lăsat fără câteva şiraguri de like-uri, aşadar se îndatorase cu o explicaţie. Parcă-l şi aud pe Mi’alaş (e un franţuzism de la Mihalache) cum l-a abordat, în şoaptă, pe şeful statului la Bruxelles: Boss, ăştia de acasă, dar şi din diaspora face (sic!) figuri, ne lasă în pagina goală. Zi şi matele că n-ai vrut, că n-ai fost atent, că ai luat-o prea personal din cauza casei pe care aproape că ai pierdut-o la Sibiu. Ooops! Fără asta de la final, iertare, boss, unde mi-o fi fost capul?
* Apropo de like-uri. Gâdea, antenistul, consideră că roabele de aprecieri de pe Fanpage-ul lui Iohannis au fost achiziţionate gospodăreşte în campania de la prezidenţiale, de acum un an şi ceva. Carevasăzică, bre, i s-a pus pata lui Zuckerberg şi bagă antebraţul în slănină – fură nişte click-uri de la negustorii lui Klaus. Nţ, nţ, nţ, aşa şi pe dincolo? Sau parcă nu asta era expresia... Aşa şi? Nu, nici aceasta. Cred că am nimerit-o – aşa ceva? Ptiu, piei cutumă!
* Despre plimbarea Antenei 3, de vineri seară, n-am ce povesti. Cei care şi-au dorit-o, dar au ratat trenul de dimineaţă, au urmărit-o în 16:9. Ceilalţi, adică majoritatea, au alte griji. De pildă, mai e o săptămână şi trebuie să investim în mărţişoare şi ghiocei. Urmează cea mai ipocrită perioadă din an.   
* În epoca lui Godină de la Braşov, Ministerul de Interne are timp să se scarpine în cot. Deşi astăzi se aşteaptă manifestări pentru susţinerea poliţistului haios şi cinstit (din fericire, n-am comis un oximoron), subalternii lui Tobă vor să identifice cea mai frumoasă poliţistă ca s-o expună pe coperta revistei editate de Minister. Sau o fi vreo diversiune. Campania Internelor ar trebui să se numească – Şi eu sunt colega lui Godină, dar să nu omiteţi faptul că sunt şi frumoasă. La slogan se mai poate lucra.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.