Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Să-ţi fie ruşine, Milka!

* Experţii sunt de părere că Ungaria riscă să fie vizată de Statul Islamic. Ghiţă Funar caută butonul de like, însă îl va găsi pe cel de panică. Şi ar mai fi ceva de zis: nu mai încurcaţi, nene, Budapesta cu Bucureştiul! La noi e mai urât, nici autostradă suspendată nu avem...
* Ministrul Agriculturii a făcut sâmbătă o declaraţie bombastică, ba chiar iresponsabilă. Achim Irimescu consideră că în ultimii cinci ani au fost scoase din ţară 35 de miliarde de euro. Cu camionul. În Elveţia. Dacă până şi băiatul de peste zootehnie şi pătrunjel cunoaşte o asemenea poveste, înseamnă că ne-am dat naibii:
1. Vreau să fiu şofer de camion într-o viaţă ulterioară, ca să-l parafrazez pe Klaus Iohannis.
2. Măcar însoţitor într-un asemenea transport, dacă s-ar putea... Le-o fi fost teamă de avion strângătorilor care au dus caşcavalul în ţara marmotelor.
3. Să-ţi fie ruşine, văcuţă Milka! Mai ales că Irimescu face trimitere la ultimii ani de guvernare din epoca Traian Băsescu.
* În replică, marinarul afirmă că „acest derbedeu de la Agricultură trebuie arestat”. Staţi aşa, poate omul a scăpat un porumbel viu. Şi treaz. Mai întâi să vedem dacă nu cumva are dreptate, apoi, dacă nu se va demonstra că au ieşit TIR-urile cu „marfă”, e bine să i se pregătească nişte chiftele-proiectil.
* Wall Street Journal scrie că mega-producţia Lupul de pe Wall Street a fost făcut cu bani murdari din Malaezia. Hopa! În aceeaşi zi în care Achim de la barabule acuză o hemoragie de 35 de miliarde de euro, aflăm că nici filmul cu Leonardo di Caprio nu s-a născut în legalitate. Avem un marinar în istoria noastră, e unul aterizat şi în pelicula care a făcut furori la Oscarul de anul trecut. Prin urmare, acel Lup de pe marele bulevard american pare să fie un Maidanez vopsit.
* Pescuitul va fi interzis în toate apele naturale din România până la data de 8 iunie. Celălalt, mă refer la activitatea care perfuzează economia, nu va fi stopat niciodată.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.