Curat ca Lacrima Ciorbea
* ANAF a publicat încă o listă a ruşinii, nu ştiu la câte a ajuns, dar înţeleg că cineva bate constant în tastatură pentru a arăta lumii întregi că ne-a mai rămas ceva. Avem/suntem datornici. Statul care, vorba unui fost preşedinte (n-are rost să-i mai fac şi eu reclamă), nu face nimic pentru populaţie ne mai face şi de râs. Propun să fim expulzaţi în America, de pildă, în caz că patria nu mai e mândră de noi...
* Potrivit Fiscului, regele Mihai figurează cu o datorie de 4 milioane de lei. Vă daţi seama ce imagine bună ne-am creat peste hotare? Vor zice străinii că inspectorii fiscali din România au sânge în circuit - au sărit la gâtul regelui, nene! Nici nu trebuie să ştie ăia că avem doar o fotografie cu Casă Regală, pe care o ţinem în geam, ca să-i luăm pensia. Pensia lui Avram Iancu. Sau, mai degrabă, a lui Alexandru Ioan Cuza.
* Printre datornici figurează şi Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, cum ar veni, dar şi nevastă-sa, doamna Lacrima. Auziţi, Lacrima Ciorbea are o datorie de aproape o sută de mii de lei. Zicala „Curat ca Lacrima” e bună de intrat în service.
* Facem eforturi deosebite ca să achităm datoriile la Fisc, anunţă Victoraş Ciorbea, pomenind-o şi pe soţia domniei sale. Asta în caz că ne stresa această grijă. Eu, cinstit, altfel voi pune diseară capul pe pernă. Dar îmi scot mai greu din tărtăcuţă următoarea problemă: dacă Avocatul Poporului are atâţia gologani de plătit (cam 350.000 de lei întreaga familie), vă daţi seama că Poporul însuşi e de mult în insolvenţă?
* Gigi Becali, Silviu Prigoană şi Cristian Ţânţăreanu cumulează aproximativ 10 milioane de lei, care ar fi trebuit de mult să plonjeze în conturile statului. Cu alte cuvinte, aşa-numita listă a ruşinii ar trebui pe undeva să se numească Lista Ruşinilor. Inspectorilor, băi, la mine veţi ajunge peste un veac, v-au dat de treabă inşii de mai sus...
* Un candidat la Primăria Brăila doreşte să-i facă figură de ceară lui Terente, regele bălţilor în perioada interbelică. Mă tem că nu chipul său a rămas în istorie, dar nu mă implic prea mult în problemă. Aştept primul selfie cu Terente.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.