Nicolicea, nici pe Cartoon Network
* Fiul miliardarului Dan Adamescu, intrat puţin la păstrare (şi când zic puţin nu mă gândesc decât la vreun an de zile, am proprietatea termenilor), a fost agăţat în Londra. Pe numele său exista de ceva vreme un mandat de arestare, însă abia acum i s-a scurtat laţul. Probabil îl trecea şi pe el febra Campionatului European de Fotbal, dar trecuse Canalul Mânecii ca să-şi ia nişte beri. Doar ştiţi că, din cauza fanilor ruşi, nu se mai comercializează alcool pe lângă arenele din Franţa.
* Conform unui studiu recent, românii preferă următoarele genuri de film: fantasy, animaţie şi comedie. Veţi spune că-s sătui de dramele din viaţa reală... Aiurea, de când sunt alde Măruţă şi Capatos haioşi?
* Într-o emisiune la canalul Digi 24, deputatul PSD Eugen Nicolicea l-a înjurat pe realizatorul TV Moise Guran şi, în mod firesc, a fost invitat în afara platoului. Concluzii:
1. Iată că un urmaş al lui Iliescu este dat afară de la canal. Habar n-am cine s-ar putea bucura pe marginea acestei picturi naive.
2. După alegerile generale din toamnă, consider că orice jurnalist se va bucura să fie înjurat de un politician aflat la putere. Măcar aşa vei fi băgat în seamă.
3. Vezi, nene Gurane, că nu-i ca-n peliculele din emisiunea lu’ matale? Ne mai sufocăm şi din alte cauze, nu numai atunci când mediul economic ne rânjeşte hâd.
4. Nicolicea ar trebui să primească sancţiune direct de la CNA, pe adresa-i din buletin - cumetre, nu mai ai voie nici la Cartoon Network în următorul cincinal!
* Alertă la Toronto: un suspect mascat, într-un campus universitar. Doamne fereşte, s-o fi apucat Dacian Cioloş de prostii? Ştiam că el se pregăteşte de un voiaj în Canada.
* După o săptămână şi o zi de la consumarea alegerilor locale, a ieşit şi preşedintele Iohannis din bârlog. Printre altele, a afirmat că singur nu poate reforma partidele. Amice, eşti întârziat!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.