Prost să fii, noroc că Sky
* Înainte de salut, ieri dimineaţă ne-am îmbrăţişat de dragul fetelor care au câştigat aurul olimpic la spadă. În acest colţ de pagină, încerc să tratez într-o notă satirică (uneori îmi iese, alteori ba) evenimentele şi problemele de peste zi ale românului. Eh, succesul de la Rio de Janeiro mi-a ologit sentimentele: am lăcrimat la intonarea imnului naţional ca şi cum subsemnatul aş fi fost laureat. Pe bune, câteva clipe de acest gen ne fac să uităm că, după 1990, am fost conduşi de foarte mulţi nenorociţi. Aproape că nu mai ştiu nimic despre pensiile speciale votate de parlamentari pentru ei înşişi şi nici nu-mi vine să mă mai indignez că o babă este potcovită în intersecţie de zece poliţişti (în mileniul al III-lea, nenică!), în vreme ce politicienii îşi văd liniştiţi de tâlhării. Vă mulţumesc, fetelor, că pot înlocui sfada cu spada!
* Merită două rânduri şi dublul de tenis de câmp Mergea-Tecău pentru că ne-a asigurat încă o medalie la Jocurile Olimpice. Bravos!
* Nici măcar OTV-ul n-a brânzit-o ca britanicii de la Sky News cu acel reportaj făcut pe genunchi. Au şi găsit nişte pui de dac mai acătării la Tg. Mureş ca să ne dea pe goarna comunitară pentru nişte praştii de apărare. Ca atare, mă folosesc de trusa din dotare pentru a reasambla un proverb autohton: prost să fii, noroc că Sky.
* Ministerul Educaţiei a adoptat Statutul Elevului, act conform căruia şcolarii vor putea contesta notele, dar nu-şi vor putea schimba profesorii. Abia acum se va intra în democraţie... Habar n-am dacă profii vor avea voie să se ferească din calea adolescenţilor înarmaţi cu un catalog contondent.
* Ieri, Doamne-Doamne a uitat aparatul de aer condiţionat pe ON. Şi a mers aşa 24 de ore. Nici nu vreau să mă gândesc la facturile la energia electrică pregătite pentru Ceruri...
* Pricep că Erogan-Stănescu de la Ankara îi ameninţă iarăşi pe americani: Ori alegeţi Turcia, ori pe Gulen. Dacă în locul sultanului s-ar fi aflat Viktor Orban de la Budapesta, motto-ul ar fi arătat cam aşa: Ori Ungaria, ori Gulaş.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.