Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Grupuri de interese cu muci

* Denise Rifai a refuzat oferta Alinei Gorghiu de a intra în PNL, justificând că-şi iubeşte meseria de jurnalist. Ce scuză puerilă! Mai degrabă ar fi povestit că nu ştie să umble la borcanul cu miere.

* Gabriela Firea, primăriţa de Bucureşti, a afirmat că este monitorizată de anumite grupuri de interese. Dacă domnia sa n-a venit cu detalii, vi le oferă subsemnatul - e vorba despre grupuri, deloc răzleţe, interesate să ştie dacă la iarnă vor avea căldură, apă la fel de însufleţită, transport public la un nivel decent şi poluare scăzută.

* Un calendar pe 2017, editat la Moscova, ni-l arată pe ţarul Vladimir Putin în diverse ipostaze: cu o mâţă, cu un copil în braţe, cu cască de cosmonaut-motociclist şi lângă un copac. Abordarea mi se pare, totuşi, inadecvată. Corect ar fi să spunem că un copac şi-a dorit foarte mult să apară în calendar alături de primul fiu al Rusiei.

* La o săptămână după ce a avut un eveniment nefericit în familie, pierderea soacrei, şeful statului român s-a pozat în munţii Parâng. Evident, alături de doamna Carmen. Eh, aşa îţi vine după pomana de o săptămână - să fugi pe creste unde ninge cu zăpadă albă.

* Serena Williams a anunţat că nu va participa anul acesta la Turneul Campioanelor. Terminaţi, nene, cu glumele conform cărora fostul număr 1 WTA are treabă, cum se obişnuieşte toamna, adică potcoveşte caii pentru iarnă, pune varza la murat, mai repară pe ici, pe colo şi pregăteşte buhaiul pentru pluguşor!

* Căpitanul naţionalei de fotbal a României a marcat un gol fabulos, cel puţin aşa scriu gazetele de specialitate. Nu în Kazahstan, bre, acolo doar şi-a spart nasul. Dragoş Grigore al nostru a înscris în campionatul de arabi în care îşi câştigă cinstit pâinea, poate chiar şi cozonacul. Prin urmare, ne-am accidentat puţin la Astana, dar nu prea... Nu prea aveam argumente după acel 0-0 penibil.

* Au apărut imagini noi cu ursuleţul din Sibiu, cadre în care mamiferul pare tentat să accepte oferta unui partid politic de a candida la alegerile parlamentare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.